Jonathan Beale, jurnalist specializat în probleme de apărare, se află la bordul distrugătorului britanic hărțuit de forțele ruse. În momentul incidentului, el a spus că a văzut avioane militare zburând pe deasupra, dar și că au fost transmise avertismente ostile prin radio.

„Sunt la bordul navei de război, în Marea Neagră. Echipajul se afla deja la posturile de luptă, în timp ce se apropie de punctul cel mai sudic al Crimeei, ocupată de ruși. Sistemele de arme de la bordul distrugătorului Royal Navy au fost deja armate.

Jonathan Beale. Foto: Vaptură video BBC

HMS Defender urma să navigheze în limita de 12 mile (19 km) a apelor teritoriale ale Crimeei. Căpitanul a insistat că nu vrea decât să treacă în siguranță printr-o rută de transport recunoscută la nivel internațional.

Două nave rusești de pază de coastă au flancat nava de război a Royal Navy, au încercat să o forțeze să-și schimbe cursul. La un moment dat, una dintre navele rusești s-a apropiat la aproximativ 100 m.

Jonathan Beale:

Au fost emise avertismente din ce în ce mai ostile prin radio, inclusiv unul care spunea „dacă nu schimbi cursul, voi trage.” Am auzit ceva focuri în depărtare, dar se crede că sunt departe de locul prin care trecem.

În timp ce HMS Defender s-a deplasat pe ruta de navigație, a fost survolat de avioanele rusești. Căpitanul, Vincent Owen, a declarat că nava a detectat peste 20 de avioane militare în apropiere. Comandantul Owen a spus că misiunea sa este fermă, dar nu una care să arate că dorește o confruntare.”, a relatat Beale.

Rusia a anunțat că a tras, Marea Britanie a negat

Rusia a anunțat, miercuri, că a tras mai multe focuri de avertisment și chiar bombe înspre un distrugător britanic, acuzând că acesta a intrat în apele sale teritoriale din Marea Neagră.

Marea Britanie a negat însă că au fost trase focuri în direcția distrugătorului său, susținând, de asemenea, că nava efectua „un tranzit de rutină de la Odesa (un port în sudul Ucrainei) către Crimeea, prin Marea Neagră”.

„Aşa cum este normal pe această rută, (distrugătorul) a intrat într-un culoar de separare a traficului, recunoscut la nivel internaţional. Aşa cum obişnuiesc, nave ruseşti i-au urmărit trecerea, şi l-au informat că au loc exerciţii (militare) de antrenament în imediata sa apropiere”, a declarat Ministrul britanic al Apărărăii, Ben Wallace

 
 

Urmărește-ne pe Google News