Elevul Wolf Cukier de la un liceu din New York face parte din misiunea TESS a NASA, concepută special pentru căutarea de exoplanete (adică planete din afara sistemului nostru solar), notează CNN.
El se poate lăuda cu una dintre cele mai importante descoperiri din cadrul misiunii: a găsit o planetă care orbitează doi sori, prima de acest fel descoperită de TESS.
TOI 1338 b a fost descoperită la 1.300 de ani lumină depărtare, în constelația Pictor, unde este singura planetă cu două stele.
Planeta are dimensiunile între Neptun și Saturn și cunoaște eclipse regulate ale sorilor săi, arată sursa citată.
Cele două stele se învârt una în jurul celeilalte la fiecare 15 zile, una fiind cu 10% mai mare decât soarele nostru, iar cealaltă mult mai mică și mai rece.
Cum a fost descoperită planeta
Căutam prin date tot ceea voluntarii semnalaseră ca fiind un binar eclipsant, un sistem în care două stele se învârt una în jurul celeilalte și, din punctul nostru de vedere, își eclipsează reciproc orbitele.
Wolf Cukier
”După trei zile, am văzut un semnal dintr-un sistem numit TOI 1338. La început, am crezut că este o eclipsă stelară, dar timpii erau greșiți. S-a dovedit a fi, de fapt, o planetă”, a completat elevul.
Patru telescopate TESS au studiat în același timp fiecare petec de pe cer vreme de 27 de zile, făcând fotografii la fiecare 30 de minute.
Acestea relevă schimbări în strălucirea stelelor când planetele trec prin fața lor, ceea ce se numește tranzit, metodă care ajută astronomii să determine poziția exactă a planetelor.
Dar o planetă cu doi sori face metoda tranzitului mai dificil de aplicat. TESS o poate găsi doar în timpul trecerii prin fața soarelui mai mare.
Planetele cu doi sori, mai ales când unul dintre aceștia este mai slab, ca în acest sistem solar, sunt mult mai greu de descoperit de către TESS. Iar contribuția liceeanului Wolf Cukier a fost decisivă pentru descoperirea acesteia.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!