Hotărârea vine în urma unei inițiative a consilierilor locali din partea USR – Elena Iancu, Sorin Ceacâr și Antonio Andrușceac, însușită fără amendamente de către consilierii locali ai PSD, PNL, PPUSL, PMP și ALDE.

Potrivit expunerii de motive care a stat la baza adoptării hotărârii de consiliu menționate mai sus, parcul din șoseaua Olteniței nr. 67 A are funcțiunea de loc de joacă de peste 30 de ani, iar menținerea acestuia în parametri actuali reprezintă o satisfacere a nevoii reale de spații verzi și de spații de relaxare a unui număr de peste 1.000 de oameni ce locuiesc în blocurile din aproprierea acest spațiu”, se arată în comunicatul transmis de Primăria Sectorului 4.

Pentru a respecta însă și dreptul de proprietate consfințit atât de lege, cât și de decizii ale judecătorilor, consilierii locali ai sectorului 4 au considerat oportună demararea procedurilor în urma cărora proprietarul va fi despăgubit corect, iar cetățenii își vor păstra locul de joacă pe care îl numesc oaza lor de verdeață!

În aceste condiții, Consiliul Local al Sectorului 4 a evitat înlocuirea acestui spațiu cu un bloc de locuințe în regim P+8, pentru care proprietarul solicitase autorității locale analizarea oportunității realizării unui PUD (Plan Urbanistic de Detaliu). „Suprafața vizată de PUD este situată între trei blocuri, ceea ce înseamnă o sufocare a zonei din punct de vedere al distrugerii zonei verzi, precum și a lipsei de intimitate, distanța dintre balcoane fiind de numai câțiva metri. Nu putem sacrifica bunăstarea și nevoile cetățenilor semnatari ai petițiilor înaintate autorității locale, pentru o construcție forțată într-un spațiu dintre blocuri”, se arată în expunerea de motive menționată mai sus.

Ședința de ieri a Consiliului Local Sector 4 arată faptul că interesul comunității depășește barierele meschine ale politicii. Colegii consilieri își respectă astfel jurământul depus la învestire și folosesc toate pârghiile legale pentru a satisface nevoile reale ale oamenilor. Pentru acest lucru, le mulțumesc!”, a declarat Daniel Băluță, primarul sectorului 4.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV/ Sergiu Băhăian, „călăul de boschetari”, primul interviu din penitenciar: „Lăcomia m-a împins să fac asta” – VIDEO

 
 

Urmărește-ne pe Google News