În momentul în care președintele Volodimir Zelenski a cerut străinilor să vină să lupte „cot la cot” cu ucrainenii, în jur de 20.000 de voluntari din întreaga lume s-au oferit să se alăture cauzei.

Unul dintre aceștia este Shane Matthew, în vârstă de 34 de ani, un veteran britanic care a efectuat două misiuni în Afganistan și care acum ajută la instruirea luptătorilor din Ucraina. El a declarat pentru publicația britanică The Times că forțele rusești păreau a fi „inferioare din punct de vedere tactic”, în comparație cu cele ucrainene, scrie Business Insider.

Matthew a relatat cum 12 militari ruși dintr-o patrulă rusească care a intrat pe jos în orașul strategic Irpin, în apropiere de Kiev, au „intrat în panică” atunci când a început un schimb de focuri. El a adăugat că majoritatea militarilor au fost uciși, iar câțiva au fugit.

„Talibanii ar face o treabă mai bună … nu au cum să încercuiască Kievul”, a spus Matthew.

Matthew a explicat pentru cotidianul britanic că nu face parte din legiunea străină, ci că instruiește, în mod independent, civili care s-au alăturat forțelor de apărare teritorială.

Veteranul a înțeles că se află „100% de partea învingătorilor”, după ce a văzut „incompetența totală” a trupelor rusești în Irpin.

„Sunt inferiori din punct de vedere tactic. Am reușit să luăm porțiuni masive de teritoriu de la ruși”, a declarat el.

Matthew a mai povestit ziarului că a întrebat dacă vreunul dintre cei 50 de ucraineni pe care îi instruia a mai fost implicat într-un schimb de focuri – niciunul dintre ei nu mai trecuse prin așa ceva. În ciuda lipsei lor de experiență, el a spus că noii recruți păreau mai capabili decât omologii lor ruși.

De la lansarea invaziei militare în Ucraina în urmă cu câteva săptămâni, armata rusă, odată temută, a făcut progrese surprinzător de lente.

O publicație rusă pro-Kremlin a anunțat luni că Rusia ar fi pierdut aproape 10.000 de militari. Informația a fost ștearsă ulterior, iar ziarul a acuzat un atac informatic.

Rapoartele sugerează, de asemenea, că armata rusă a pierdut mulți ofițeri de top. Ucraina susține că a ucis peste 14.000 de soldați ruși. Iar Pentagonul a estimat că în jur de 7.000 de soldați ruși au fost uciși.

Kremlinul nu a mai vorbit de pe 2 martie despre pierderile sale. În acel moment, Ministerul Apărării recunoștea că Rusia a pierdut 498 de soldați.

În vreme ce unii analiști observă că avansul trupelor ruse a fost în mare parte blocat, alții au avertizat că acestea se pot regrupa pentru a relua ofensiva.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

 
 

Urmărește-ne pe Google News