Într-un intervenție la un post de televiziune din Ucraina, soldatul le dă mai multe ponturi civililor din teritorile ocupate pentru a se împotrivi soldaților ruși, fără să-și pună însă viața în pericol.
„Populația civilă evită contactul cu trupele ocupantului. Ce presupune asta? Ocupatorul nu trebuie să primească niciun sprijin din partea populației civile. Nu trebuie să i se dea apă când cere, nu trebuie să i se spună în ce direcție să meargă atunci când întreabă. Și mai bine ar fi să fie îndrumat într-o direcție greșită”, a explicat luptătorul rus, sub rezerva anonimatului, pentru televiziunea ucraineană TCH.
Cetăţenii pot recurge şi la sabotaj, iar militarul a oferit exemplul muncitorilor Citroën în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care au produs intenționat motoare ce se defectau. „Ei au înțeles că, dacă refuză să coopereze, vor fi înlocuiți de cei loiali puterii ocupante. Așa că au decis să coopereze cu ocupantul și să-l saboteze până se strică motorul”, a spus el.
Militarul a avertizat însă că toți cei care îndrăznesc să recurgă la astfel de acțiuni de rezistență ar trebui să aibă foarte mare grijă și să fie conștienți de riscuri.
„Trebuie să avem în vedere că ne poate costa libertatea sau chiar viața. Dacă te-ai alăturat rezistenței, trebuie să fii pregătit riscului de a fi reținut și interogat. Fiți vigilenți în comunicarea cu străinii”, a mai spus acesta.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina