Omul de afaceri ucrainean Oleksandr Iaroslavski, 62 de ani, a anunțat că grupul de firme DCH, pe care îl patronează, va face o donație de 25.000.000 de grivne, circa 830.000 de dolari, pentru spitalele din Harkov și a transmis, într-o postare pe Facebook, că își vinde iahtul, iar banii vor fi oferiți administrației locale pentru reconstrucția orașului afectat de bombardamentele ruse, scrie agenția Unian.
Kaiser este un vas de 60 de metri lungime fabricat de compania germană Abeking&Rasmussen. Are șase cabine care pot găzdui 12 oaspeți. Potrivit publicației Superyachtfan, nava costă în jur de 50 de milioane de dolari.
Cei peste 800.000 de dolari și banii care vor proveni din vânzarea ambarcațiunii de lux fac parte dintr-un program umanitar anunțat de compania DCH (Development Construction Holding).
Iaroslavski, cotat cu o avere de circa 600 de milioane de dolari, derulează afaceri în numeroase domenii, de la finanțe, la minerit, construcții, industria chimică și telecomunicații.
Potrivit paginii oficiale a companiei sale, el a investit 300 de milioane de dolari în pregătirea orașului natal, Harkov, pentru găzduirea Euro 2012. În ansamblu, investițiile omului de afaceri în economia din regiune sunt cifrate la un miliard de dolari.