Un bucurestean a fost lasat fara penis de un caine maidanez. In noaptea de joi spre vineri, Dumitru Agape, de 55 de ani se indrepta spre casa, venind de la niste prieteni.


In dreptul pietei Berceni, omul a simtit nevoia sa urineze si s-a indreptat spre parculetul din zona. Dar spre ghinionul lui, in timp ce isi facea nevoile, un caine i-a sarit in fata si l-a doborat la pamant. Impactul cu solul a fost violent, iar victima a ramas  fara cunostinta. Patrupedul  i-a mancat testicolele si jumatate din penis.

Doctorii de la Spitalul Bagdasar, unde pacientul e internat, declara ca acesta a fost adus vineri dimineata la spital cu organele genitale sfasiate. Omul a fost supus unei interventii chirurgicale care a durat mai bine de o ora si jumatate, iar momentan, din punct de vedere medical, starea pacientului este stabila.

Agape Dumitru considera vinovate pentru nerorocirea lui autoritatile locale. „Voi depune o plangere la Primaria Sectorului 4 si la Sectia 15. Trebuie sa se ia masuri. Mi-au distrus viata. Eu barbat nu am sa mai fiu niciodata. Am vorbit cu un avocat, voi da in judecata Primaria si voi cere despagubiri”, a spus Dumitru Agape.


Pacientul va putea face amor intr-o luna

Doctorul care se ocupa de caz, Andrei Carantino declara ca  “viata sexuala a pacientului nu va fi afectata deoarece bucata lipsa, de penis se va reconstitui cu ajutorul chirurgiei plastice. Cat despre testicule, acestea au fost distruse complet. In consecinta, barbatul nu va mai putea avea copii niciodata.” Potrivit medicului Carantino, pacientul isi va putea relua activitatea sexuala dupa aproximativ patru saptamani, dar aceasta numai in cazul in care nu apar complicatii.

Pana la ora inchiderii editiei, primarul sectorului 4 Adrian Inimaroiu nu a putut fi contactat pentru a-si spune punctul de vedere in legatura cu acest caz.


Zilnic sunt muscati 50 de oameni 


Potrivit managerului Institutului de Boli Infectioase Matei Bals, dr. Streinu Cercel, zilnic sunt muscati de caini 50 de oameni. 60 % dintre victime sunt adulti, iar 40%, copii. In 60 % din cazuri cainele e necunoscut. Acesta e singurul centru antirabic pentru Bucuresti si judetele limitrofe Capitalei.


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Apare o nouă fabrică în România cu o importanță deosebită. Se fac investiții masive, iar noi locuri de muncă vor fi disponibile
FANATIK.RO
Apare o nouă fabrică în România cu o importanță deosebită. Se fac investiții masive, iar noi locuri de muncă vor fi disponibile
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
Elle.ro
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Vremea 11 noiembrie - 9 decembrie 2024. Mai frig decât normalul perioadei, ploi, lapoviță și ninsori la munte
Observatornews.ro
Vremea 11 noiembrie - 9 decembrie 2024. Mai frig decât normalul perioadei, ploi, lapoviță și ninsori la munte
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI