”Ce vă pot spune este că am văzut avionul venind din ”direcția 180”, în limbajul specialiștilor. S-a înclinat pe partea stângă, apoi am dus aparatul la ochi și am surprins cadrele respective”, a spus Adrian Floroiu, martor al incidentului aviatic. Imaginile surprinse de Adrian Floroiu pot fi vizionate în galeria foto de mai sus.
Martorul mai susține că vestea catapultării pilotului s-a difuzat prin boxele bazei, iar oamenii au fost foarte fericiți după acest anunț. Din nefericire, informația a fost falsă, rămășițele pilotului fiind găsite carbonizate printre fiarele contorsionate.
La puțin timp după incident a fost anunțat în stația de amplificare că pilotul s-a catapultat. Mulțimea a reacționat extraordinar, foarte clam și evacuarea zonei s-a făcut fără absolut niciun fel de problemă. Chiar am fost toți bucuroși când am auzit ca pilotul s-a catapultat”, a mai spus bărbatul.
Reamintim că un avion de lutpă Mig 21 Lancer al Forțelor Aeriene Române s-a prăbușit, sâmbătă, la Baza Borcea din Fetești, în județul Constanța, la un spectacol aviatic. Unele surse arată că pilotul s-a catapultat și a reușit să scape. Autoritățile au trimis la fața locului și un elicopter SMURD din orașul Constanța.
CITEȘTE ȘI: O femeie și-a vândut toată averea, după ce doctorii i-au spus că va muri. A aflat că este sănătoasă, chiar când își pregătea înmormântarea
FOTO: Adrian Floroiu