Martorul, Greg Smith, spune că a văzut un bărbat care se târa înarmat pe un acoperiș din apropierea locului desfășurării mitingului și a alertat, timp de 3-4 minute, poliția, dar forțele de ordine nu au reacționat.
„Mă gândeam în sinea mea: «De ce mai vorbește Trump, de ce nu l-au scos de pe scenă»”, a mărturisit el.
Împușcăturile s-au produs la scurt timp după ce Donald Trump a început să-și țină discursul la mitingul din Butler.
Fostul președinte american a fost imediat acoperit de agenți ai Secret Service și evacuat de la miting. Rănit la urechea dreaptă, Trump a ajuns între timp la domeniul său de golf din Bedminster, New Jersey.
O persoană a fost ucisă și altele două rănite în timpul schimbului de focuri.
Atacatorul a fost, la rândul său, ucis la fața locului. Martorul citat de BBC spune că a văzut momentul în care agenți ai Secret Service au neutralizat-o pe persoana care a deschis focul.
Întrebat despre persoana înarmată văzută pe acoperiș, agentul special Kevin Rojek a declarat că FBI nu a știut despre prezența acesteia decât după începerea împușcăturilor. „Aceasta este evaluarea”, a declarat Rojek.
Potrivit FBI, atacatorul se numește Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani. O înregistrare video publicată pe platforma X îl arată pe Thomas Matthew Crooks când s-a filmat în timp ce spunea că îi urăște pe Trump și pe republicani.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!