Valery Vermeulen a creat muzică prin îmbinarea unor sunete obținute prin traducerea datelor din simulatoarele de fuziune ale găurilor negre. Este vorba de sunete precum: unde gravitaționale, stele de neutroni sau comportamentul elementar al particulelor în apropierea găurilor negre. Belgianul a semnat chiar un acord pentru un disc cu Casa de producție Ash International.
Vermeulen a lucrat cu cosmologul dr. Thomas Hertog, fost coleg de-ai lui Stephen Hawking, pentru a colecta date despre unde gravitaționale pentru proiectul intitulat Mikromedas AdS / CFT 001.
Multe dintre datele obținute de Vermeulen provin de la satelitul Voyager, care se află în prezent la aproximativ 21,2 miliarde de kilometri de Pământ și captează, printre altele, și radiațiile electromagnetice emise de diferite obiecte galactice.
Pentru a transforma datele radiațiilor electromagnetice în sunete, bărbatul a folosit așa-numita „sonificare a datelor”. Mai departe a combinat aceste sunete cu alte surse de date pe care le-a reinterpretat folosind software de muzică electronică pentru a crea piese.
Rezultatul? Muzica în sine este întunecată și reprezentativă, exact cum ne-am aștepta să sune o gaură neagră, un sunet pe care urechea umană nu ar fi niciodată capabilă să-l perceapă, mai notează goodnewsnetwork.org.