Medicul de familie Adrian Dărăbanţiu, preşedintele Societăţii de Medicină de Familie Arad, şi-a depus, luni, dosarul de angajare pe post de brancardier la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă.

Un brancardier poate primi în mână chiar peste 4.000 de lei, iar eu după 31 de ani de activitate, rămân în mână cu jumătate din această sumă, deşi am un cabinet medical peste medie ca mărime, cu aproximativ 2.500 de pacienţi. Am colegi care au 1.500 de pacienţi, iar cabinetul lor încasează în jur de 10.000 lei lunar, deci medicul pleacă acasă cu mai puţin de 2.000 de lei pe lună, chiar 1.500 lei, după ce şi-a plătit angajaţii, a achitat facturile şi toate taxele”, a spus Dărăbanţiu pentru specialarad.ro.

Să ştiţi că am colegi medici de familie care au vrut şi ei să vină pentru a se angaja pe posturi de brancardieri sau chiar infirmieri. Vă daţi seama că şi un infirmier din spital câştigă mai bine ca un medic de familie. Eu dacă voi deveni brancardier, ştiu că lucrez în ture, fără stres, fără birocranţia în care sunt îngropate cabinetele medicilor de familie, fără să fiu trezit noaptea de pacienţi, fără responsabilităţi, dar cu mult mai mulţi bani în mână. Nu m-ar mira să nu fiu acceptat la angajare, pentru că aş putea fi considerat supracalificat” a adăugat medicul de familie care consideră decizia lui o formă de protest față de veniturile angajaţilor din spitale şi ale celorlalţi salariaţi din sistem.

Sursa foto: specialarad.ro


FOTO | O mamă a patru copiii trăiește cu fostul soț și cu actualul iubit în aceeași casă. Ea susține că sunt o familie modernă


 

Urmărește-ne pe Google News