Spitalul Clinic de
Urgențe Sf. Spiridon din Iași nu are încă o problemă
cu măștile chirurgicale, dar managerul acestuia a declarat pentru Libertatea că
prețurile de pe piață au devenit aberante, că a început o raționalizare a celor
din spital și că sunt pregătiți să confecționeze în cadrul atelierului din
spital măști, cu sprijinul personalului calificat și al medicilor epidemiologi,
pe care să le sterilizeze apoi.
Ioan Bîrliba, managerul unității medicale, a explicat pentru Libertatea faptul că în spital există un stoc pentru circa o lună de zile, în contextul în care consumul lunar de măști este de aproximativ 10.000 de bucăți.
Acesta a punctat că unitatea medicală a făcut din nou comandă recent și că există un acord-cadru încheiat pe doi ani cu o societate comercială pe baza căruia au făcut ultimele achiziții.
Din punctul meu de vedere nu putem spune că este o criză. Dar în momentul în care aceasta va apărea, pentru că e previzibil să apară așa ceva, noi avem un atelier de croitorie și cu ajutorul medicilor infecționiști, cei trei pe care îi avem, și alături de epidemiologi, am stabilit de comun acord să confecționăm noi, să le sterilizăm și să le folosim. Dar măștile se folosesc în prima linie, în actul operator, în sălile de operație, în terapie intensivă și peste tot acolo unde se intră în contact direct cu pacientul.
Ioan Bîrliba, manager Spitalul Clinic de Urgenţe Sf, Spiridon
Isteria s-a răspândit și în rândul personalului auxiliar din spital, explică managerul, spunând că primește zilnici solicitări din partea personalului TESA ca să poată folosi și ei măști.
De la 6 bani, la 2,35 de lei pentru o mască
În acest context, un medic de la Clinica de Oftalmologie a unității medicale, Constantin Grigoraș, a publicat o imagine pe Facebook în care apare în timp ce confecționează mai multe măști de unică folosință din prosoape de bucătărie din hârtie și elastice de cauciuc, pe care a spus că le va oferi pacienților în cursul zilei de astăzi, vineri, 13 martie, cât va fi de gardă.
În același timp,
managerul Sf. Spiridon explică faptul că prețurile la măștile chirurgicale „au
explodat tare”, oferind exemplul unității medicale din capitala Moldovei: ei au
câștigat acordul cadru cu prețul de 6 bani o mască, ulterior s-au schimbit la
8, 10 bani, spitalul primind acum și oferte de 2,35 lei pentru o singură mască.
„Noi am mers pe acordul-cadru încheiat deja, chiar dacă au solicitat o mărire, am acceptat etapizat o creștere a prețurilor, de 10%, și ne-am încadrat într-o marjă care să nu nenorocească nici spitalul și la care să poată livra și furnizorul. Am cumpărat cu 10-15 bani, pe alocuri chiar cu 20 de bani, fiindcă au fost momente în care furnizorul ne-a informat că nu mai are măști și am apelat la o procedură de achiziție prin negocierea fără publicarea în prealabil a unui anunț, în caz de urgență. Suntem pregătiți să ne ducem și până la 1 leu, 1,3 lei֨”, a declarat managerul pentru Libertatea.
El a spus că spitalul a început să se pregătească să preia activ pacienți infectați cu noul coronavirus, în contextul în care Spitalul de Boli Infecțioase ar putea să fie supraaglomerat.
Astfel, au amânat toate intervențiile elective, precum operațiile de colecist și de apendicită care nu sunt urgente, și se primesc acum doar urgențe calificate și urgențe majore. În acest fel, explică managerul, consumul de materiale sanitare a scăzut considerabil și sunt cât mai multe locuri libere la Terapie Intensivă care să poată prelua pacienții în stare gravă.