“Cu regret, astăzi a decedat încă o pacientă. Este vorba despre o persoană care vine din sistemul de asistență medicală urgentă prespitalicească. Este o doamnă care și-a dedicat viața sistemului medical, care a activat foarte mulți ani în asistența medicală. A fost internată la spital pe 19 martie, pe 24 martie a fost transferată de la Spitalul Toma Ciorbă la Spitalul Clinic Republican”, a anunţat Viorica Dumbrăveanu, ministrul moldovean al sănătăţii.
Deşi era la pensie, doctoriţa s-a oferit să ajute bolnavii. Ministrul sănătăţii, Viorica Dumbrăveanu, a spus că medicul pensionar a fost în prima linie.
Potrivit reprezentaţilor ministerului, pacienta suferea de diabet zaharat și insuficiență cardiacă. Avea 79 de ani.
Ieri, în Republica Moldova au fost diagnosticate cu noul coronavirus încă 28 de persoane. Astfel, numărul total al celor infectaţi cu COVID-19 peste Prut a ajuns la 177. Primul deces provocat de coronavirus a fost înregistrat în Republica Moldova pe data de 18 martie. Este vorba despre o femeie de 61 de ani, care suferea şi de alte boli cronice.