Pentru Ionel Alexandru, sacrificiul nu este unul foarte mare, având în vedere că el însuşi este medic rezident la Neurologie şi ştie cât de importante sunt observaţiile obţinute de pe urma unui asemenea experiment. Tânărul de 28 de ani a coborât ieri în peştera Humpleu, după ce şi-a pus în bagaje echipamente, cărţi şi provizii pentru maximum 10 zile.
Chiar dacă el nu ştie cât va sta sub pământ, pentru a nu influenţa în nici un fel rezultatul experimentului, medicul este liniştit. “Voi avea un perimetru de siguranţă, o măsuţă cu scaun şi un buton de panică în cazul în care ceva merge rău”, a spus Alexandru, care a primit multe sfaturi de supravieţuire de la speologul Iosif Viehmann, ultimul elev în viaţă al lui Emil Racoviţă.
Ionel Alexandru nu va şti ce oră sau ce zi este, iar la anumite intervale îşi va lua sânge şi va face teste biomedicale şi psihologice complexe. “Va trebui să dau un semnal la exterior când mă trezesc şi unul când mă culc în fiecare zi”, a povestit rezidentul. În caz contrar, o echipă de salvamontişti va interveni pentru a-l scoate din peşteră.

Important pentru zborul în spaţiu

În plus, tânărul va ţine un jurnal în toată perioada. “În timpul izolării vom putea face o serie de miniexperimente care ne interesează şi care au un impact mare pentru antrenamentele astronauţilor şi în pregătirea zborului în spaţiul cosmic. Vom face evaluări psihologice la intrarea în peşteră, la ieşire şi la o perioadă după ce a părăsit peştera”, a declarat psihologul Daniel David. Studiul este coordonat de Centrul de Cercetare şi Diagnostic al Bolilor Neurologice, în parteneriat cu Universitatea Babeş- Bolyai.

 
 

Urmărește-ne pe Google News