Medicul chirurg ortoped Sorin Mihai Petrasuc, în vârstă de 44 de ani, s-a dezechilibrat şi a căzut chiar înainte de a intra în sala de operaţie, unde urma să efectueze o intervenţie chirurgicală, suferind o fractură de tibie.

“Medicul s-a dezechilibrat şi a alunecat înainte de a intra în sala de operaţie. În urmă cu doi ani a fost victima unui grav accident de circulaţie, a suferit mai multe leziuni şi o fractură de bazin şi din acest motiv se deplasa destul de greu. Din păcate, a alunecat şi a căzut chiar pe piciorul cu care avea probleme. A suferit o fractură de tibie”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Spitalul Judeţean Suceava, Dragoş Vicoveanu.

Atunci, în 2015, după ce a ieşit de la muncă şi de îndrepta spre casă cu mașina, a fost lovit de un şofer care a intrat pe contrasens şi l-a lovit în plin. În urma accidentului, chirugul a suferit numeroase traumatisme, o ruptură de ficat şi o fractură de bazin.

Sorin Mihai Petrasuc (Foto: monitorulsv.ro)

Acum, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Suceava a declanşat deja o anchetă, inspectorii fiind anunţaţi de conducerea spitalului despre accidentul in spital, care să stabilească cum s-a petrecut accidentul de muncă şi dacă au fost respectate toate normele de sănătate şi securitate în muncă.

”Deja un inspector de la ITM a venit la spital şi i-a luat o declaraţie pacientului-medic implicat în accidentul de muncă. Din fericire, acesta este se simte bine, nefiind necesară vreo intervenţie chirurgicală”, a mai spus Vicoveanu.


CITEȘTE ȘI… Imagini LIVE. Cei trei români, dați dispăruți în urma uraganului Irma, au fost găsiți și sunt în siguranță


 

Urmărește-ne pe Google News