Dispozitivul Electronic Doctor, produs în România şi deja brevetat în peste 28 de ţări, a obţinut medalia de aur la categoria „Igienă şi Cosmetică”, precum şi alte două premii speciale: cel oferit de Federaţia Franceză de Inventatori (French Inventors Federation) şi Premiul Special al categoriei „Sănătate şi Medicină”. Evenimentul a avut loc cu ocazia celei de-a 63-a ediţie a Salonului Mondial al Inovării, Cercetării şi Noilor Tehnologii INNOVA-Bruxelles, în perioada 13-15 noiembrie 2014 şi a adus la un loc peste 300 de inovaţii din 20 de ţări.
După câştigarea medaliei de aur la secţiunea „Cosmetică” chiar de la prima să participare la Salonul de Invenţii de la Geneva în primăvară acestui an, Electronic Doctor a adus şi de această dată numele României pe podium, regenerarea electromagnetica a ţesutului la nivel celular fiind recunoscută drept o inovaţie la nivel mondial în domeniul estetic şi medical.
“Electronic Doctor este rezultatul a mai bine de 10 de cercetare, timp în care am reuşit să obţinem, în premieră, stimularea şi proliferarea celulelor progenitoare, cunoscute şi sub numele de celule stem adulte. Ne bucură foarte mult recunoaşterea eforturilor noastre prin aceste medalii şi premii”, spune Dr. Bogdan Vlădilă. “Sperăm că prin implementarea acestei tehnologii sub formă unui dispozitiv portabil şi uşor de folosit să putem ajuta cât mai mulţi oameni.”
Nouă tehnologie tratează cu succes şi în mod natural unele dintre afecţiunile considerate până acum incurabile. Probleme medicale precum parodontoză, dar şi estetice de tipul căderii părului sau vergeturile sunt tratate cu ajutorul acestui aparat, printr-o metodă non-invazivă, nedureroasă şi netraumatica. Principiul de funcţionare al dispozitivului se bazează pe activarea celulelor stem existente în stare latentă în corpul adult şi stimularea multiplicării lor în mod natural, pentru că organismul să repare singur degradarea ţesutului.
Această regenerare electromagnetică a ţesutului la nivel celular este o alternativă eficientă la tratamentele invazive din domeniul estetici faciale şi a stomatologiei, precum injecţiile cu acid hialuronic şi colagen sau grefele de os realizate adesea pentru implanturile dentare. Spre deosebire de tehnicile chirurgicale clasice, care aduc disconfortul unui traumatism postoperator şi rezultate pe termen relativ scurt, noua metodă nu este un tratament dureros, nu are efecte adverse, nu prezintă restricţii de vârstă, şi poate fi utilizat de către pacient acasă, în urmă unui tratament stabilit de doctor. Efectele sunt vizibile încă de la începutul tratamentului şi nu sunt reversibile. Pacientul poate oricând opta pentru şedinţe de întreţinere a rezultatelor obţinute.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_c34c80bb72214095febf62ede8788f8d.jpg)
Aparatul a fost testat clinic la unele dintre cele mai renumite centre din Europa, fiind certificat de Uniunea Europeană şi folosit cu succes până în prezent în Marea Britanie, Franţa, Bulgaria şi România pentru tratarea ridurilor, vergeturilor, creşterea părului şi vindecarea parodontozei.
Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f8cdd9726143165e836fcb5dac9cea13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_365c61eb5cd2d5fb07a89e4c3f74a768.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_ea0fdef1413c94723f66ba6280c51656.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_504ee18886cbbd6c02ec6c5c54a67344.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_3b2ddd42d866d833a6e31317846d6641.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_1c01b8a4e7b6a92a6a97d6f71a80ec02.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_09c056bac9d9354a185aa634755cc66c.jpg)