3 comentarii- Care este riscul cel mai mare? „Nu dependența, ci…”
- Există grupuri sociale cu predispoziție la droguri? „Nu. Și de ce nu”.
- Care este ierarhia drogurilor după periculozitate?
- Care sunt semnele care ne pot anunța că fata sau băiatul nostru consumă droguri?
- Ce facem când aflăm?
- „Dacă consumul de droguri e o boală, atunci nu pedepsirea consumatorului e miza”.
- De ce, în opinia medicului specializat în droguri, cel mai periculos drog, cu cea mai mare extindere, este, de fapt, alcoolul.
Costin Militaru este medic de medicină generală și expert în terapii de creștere a imunității. A absolvit Institutul de Canabis Medicinal în America, specializându-se în terapii bazate pe canabis medicinal. Are o perspectivă realistă asupra fenomenului care îngrijorează generații întregi de părinți.
– Costin Militaru, generația mea este la vârsta la care are copii adolescenți deja de ceva vreme. Una dintre marile noastre temeri este cea legată de droguri. Noi cunoaștem puțin domeniul, pentru că am fost o generație legată de alcool ca formă de derapaj, nu de droguri. Cum stăm la acest capitol, al consumului de droguri în rândul tinerilor?
– Aşa este, generațiile noastre cunosc fenomenul puţin, sau mai bine zis îl înțelegem greu şi nu putem să îl acceptăm. Eu am o experienţă mare în ceea ce priveşte problematica și a consumului de droguri în România, pentru că din anul 2004 activez în programe de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri, mai cunoscute ca „programe de harm reduction”, adică sunt lângă consumatorii de droguri, acolo, în mediul lor.
Întorcându-mă la întrebarea ta: stăm „bine”, rețineți ghilimelele, vă rog. Avem consum de droguri foarte bine dezvoltat în rândul tinerilor, iar când mă refer la droguri, nu mă refer la alcool (nu că nu ar fi cel mai nociv drog dintre toate – dar o să mă întorc la el), tutun sau canabis, ci vorbim de substanţe, majoritatea sintetice, care acţionează puternic asupra sistemulul nervos central.
Dacă ne uităm în raportul privind situaţia consumului de droguri al Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) în anul 2021, vedem că cel puţin o persoană (la grupa de vârstă 15-45 de ani) din 10 a experimentat măcar o dată în viaţă o substanţă ilegală.
Consumul de droguri începe în aproape același timp cu fumatul
– Care este vârsta cea mai predispusă și cum ar trebui să prevenim acest moment al intersecției dintre copii și droguri?
– Dacă e să facem o paralelă cu fumatul, am putea vedea că debutul consumului de droguri se suprapune peste debutul consumului de tutun, adică undeva pe la vârsta de 13-14 ani, în unele situaţii chiar şi mai devreme, 10-11 ani.
De prevenit e foarte greu, pentru că fenomenul consumului de droguri este un fenomen social, şi oricât am vrea/încerca noi să ne ferim copiii de întâlnirea cu consumul de droguri, acest lucru este imposibil.
Accesul la informaţie al tinerilor, şi la informaţie corectă, este foarte mare şi comparativ cu informaţiile pe care le aveam noi la vârsta lor despre droguri, acum un tânăr nu mai poate fi „păcălit” cu mesajul „Drogurile sunt rele – drogurile ucid”.
Pentru că el ştie atât din literatura de specialitate, care e la un clic distanţă, cât şi din experienţa grupului social că drogurile nu sunt chiar atât de rele şi de ucis te ucid când le consumi greşit sau în cantităţi foarte mari. Știu, încă nu ti-am răspuns la întrebarea ta, aşa cum îţi doreşti, şi probabil nici nu o să pot să o fac.
Revin, ceea ce putem noi, ca părinţi, unchi, mătuşi, fraţi, surori etc., să facem este să ne informăm corect, să spargem bariera aia pe care am învăţat-o/trăit-o când eram de vârsta lor, astfel încât atunci când suntem puşi în faţa situaţiei concrete, să nu amânăm, prin neacceptare, ci să fim lângă persoana respectivă, ca suport.
Când consumi droguri, mecanismele sistemului nervos central se modifică
– Ce înseamnă suport, concret?
– Suport înseamnă să nu fii un factor agravant dat de comportamente de genul: cum să consumi tu droguri?, mă/ne faci de râs în tot blocul!, dacă nu te laşi acum, îţi confisc telefonul/maşina/etc., sau, mai grav, dacă nu te laşi de droguri, la mine în casă nu mai stai.
Trebuie să înțelegem că, atunci când apare consumul de droguri sau când o persoană începe să aibă probleme cu consumul de droguri, mecanismele de funcţionare ale sistemului nervos central au fost modificate, şi chiar dacă persoana în cauză îşi doreşte să oprească consumul, lucrul acesta este foarte greu. Stoparea nu poate fi făcută imediat. Și nu o poate face singur, ci cu ajutor (cel mai important este ajutorul real al familiei) şi, foarte importat, cu ajutorul personalului de specialitate.
Avem, cel puţin în Bucureşti, câteva centre, derulate de organizaţii nonguvernamentale, care au programe foarte bune, adresate consumatorilor de droguri, de orice fel, pentru că, în funcţie de tipul de drog folosit, intervenţia diferă.
– Sunt anumite medii mai „predispuse”, anumite pături sociale, grupuri vulnerabile? De unde vin cei mai mulți copii afectați de acest flagel al dependenței?
– Aici răspund foarte sec şi scurt: Nu. Drogurile nu fac deosebiri de rasă, condiţie socială etc….
„Riscul medical cel mare e suprasolicitarea sistemului cardiovascular”
– Spune-mi, te rog, care sunt tipurile de droguri cele mai folosite în rândul tinerilor și care este gradul lor de risc, dependență? Care sunt cele mai riscante?
– Dacă e să vorbim strict de drogurile ilegale, cele mai folosite sunt stimulentele sintetice, pentru că ele sunt legate foarte mult cu muzica/distracţia pe care tinerii o ascultă în ziua de azi şi cu viteza/agitaţia cu care societatea se mişcă. Dacă noi, când eram de vârsta lor, puteam aştepta 2-3 săptămâni să primim răspuns prin poştă de la prieteni, acum, dacă nu am răspuns instant mesajului pe WhatsApp/messenger/Telegram/Insta/etc… presiunea pusă este foarte mare. Ce vreau să zic e că societatea are o altă viteză de deplasare acum şi tinerii se adaptează ei.
Riscul la consumul de droguri depinde foarte mult de tipul de substanţă, de modul de administrare, de natura ei. Cu cât facem uz mai mult de o substanţă, cu atât riscurile vor fi mai mari, ca de altfel la orice din viaţa asta, totuşi, ce aş vrea să înțeleagă sau măcar să audă/vadă părinţii citind acest material e că dependenţa nu este cel mai mare risc al consumului de droguri. Toată lumea (mă refer la cei de vârsta noastră) este îngrozită de cuvântul dependenţă: da, dacă iau asta, nu devin dependent?, da, dacă fac asta, nu devin dependent? sunt întrebări pe care le aud zi de zi în cabinetul medical.
Riscurile cele mai mari pe care le pot da substanţele pe care le consumă tinerii (aceste stimulente) sunt date de suprasolicitarea sistemului cardiovascular şi sunt deja niște exemple în trecutul apropiat, când consumul a fost fatal, tocmai pentru că stimularea sistemului cardiovascular a fost prea mare.
– Dacă e să facem ierarhie între droguri, totuşi?
– Dacă e să facem o ierarhie, de la cele mai puţin riscante la cele mai riscante, în funcţie de efectele lor (cum ziceam, nu m-aş lega de dependenţa acestor substanţe, pentru că multe dintre ele nu dau dependenţă, şi nu dependenţa în sine este riscul), ea ar arăta cam aşa: canabis, MDMA, ketamină, LSD, ciuperci, cocaină, heroină, legalele (noile substanţe cu proprietăţi psihoactive), alcool.
Am pus alcoolul, chiar dacă este un drog legal, dacă vorbim de tineri, adică vârsta până în 18 ani, el este un drog ilegal.
Ierarhia asta are la bază efectele sau riscurile asociate sănătăţii (fizice şi psihice), educaţiei, relaţionării sociale, supradozării.
– Mulți dintre noi sunt puțin educați la acest capitol: cum ne dăm seama că un tânăr folosește droguri? Care sunt simptomele acestui fenomen?
– Este destul de greu să ne dăm seama, mai ales în fazele de început ale consumului şi mai ales dacă timpul nostru petrecut cu copilul se rezumă la ce ai făcut azi la şcoală, uite banii pe săptămâna asta/nu am timp acum, pentru că trebuie să muncesc să te întreţin pe tine. Printre efectele fizice ale consumului de droguri (nu trebuie să fie neapărat toate sau neapărat în ordinea asta) se numără: stările de confuzie, amețeală, tulburări paranoide, lipsa de orientare/coordonare, depresia, agitația, iritabilitatea, comportamentul impulsiv, insomnie, scăderea în greutate.
Totodată, se instalează deteriorarea relațiilor sociale, apariţia de prieteni noi, cu comportamente/interese total diferite de ce ştia părintele că are copilul lui.
Poate apărea furtul de bani sau de bunuri de la alte persoane pentru obținerea drogurilor; astea sunt alte semne că vorbim de un consum de droguri, aici fiind vorba deja de un consum de droguri problematic şi care s-a instalat în timp (luni sau poate chiar ani, în care copilul a consumat substanţe fără ca noi să realizăm).
– Bun, în acest caz ce ar trebui să facă un părinte în momentul în care află că unul dintre copiii lui a început să folosească droguri? Cum să procedeze cel mai bine?
– Primul lucru pe care ar trebui un părinte să îl facă este să nu se panicheze, pentru că sub această presiune de cele mai multe ori deciziile sunt greşite. Al doilea lucru este menţinerea unei relaţii cu copilul de sprijin necondiţionat nici de timp (te laşi acum!!!!), nici material (dacă nu te laşi de droguri, îţi iau maşina).
Al treilea lucru este să reuşim să aflăm exact unde se află copilul în drumul consumului de droguri: a experimentat o dată, are un consum ocazional sau este deja într-un consum problematic?
Al patrulea lucru, atunci când este necesar: găsirea unor specialişti cu care copilul să îşi dorească/să poată lucra. În cazul consumului de droguri, relaţia cu specialiştii trebuie să fie una de încredere reciprocă, altfel nu poate funcţiona, indiferent cât de bine situat în ierarhia profesională este specialistul respectiv.
– Dar ce facem când aflăm că a ajuns într-o fază de dependență?
– Acelaşi lucru pe care îl facem şi când aflăm că al nostru copil consumă droguri. Dependenţa este o boală şi nu putem noi, ca părinţi, să punem acest diagnostic, deci noi suntem în aceeaşi situaţie – am aflat că avem un copil care consumă diverse.
În momentul în care specialistul/specialiştii pune/pun diagnosticul de dependenţă, atunci trebuie, de comun acord cu persoana în cauză (copilul, adică), să respectaţi planul terapeutic adaptat nevoii în cauză. Ce nu trebuie să facem este să nu punem presiune suplimentară pe copil, pentru că nu funcţionează aşa cum ne dorim.
De ce consideră alcoolul drept cel mai periculos drog
– Care e linia dintre consum ocazional și dependență? Cât de apropiate sunt ele. Există droguri care nu creează o dependență?
– Linia e destul de mare sau poate nici să nu existe. Aşa cum ziceam mai sus, sunt substanţe care dau dependenţă şi substanţe care nu dau dependenţă.
Oricum, nu există substanţe care să dea dependenţă de la prima administrare, cum nu există nici situaţia în care ne justificăm consumului de droguri al copilului prin faptul că cineva i-a pus în băutură ceva.
Aici aş putea face iar o paralelă cu alcoolul. Chiar dacă alcoolul este cel mai periculos drog, dependenţa la alcool se instalează în ani şi nu la toţi consumatorii de alcool. Ca fapt divers, de ce este alcoolul cel mai periculos drog? Pentru că este foarte uşor de procurat, e relativ ieftin, are acţiune destul de rapidă, schimbă comportamente (şi avem destule exemple în media de cât de nociv social este alcoolul: omoruri, violuri, violenţă domestică), dar şi aici intervine periculozitatea, alcoolul este singurul drog din al cărui sevraj se poate muri. Sevrajul la alcool, denumit medical delirium tremens, este urgenţă medicală.
„Dacă consumul de droguri e o boală, atunci nu pedepsirea consumatorului e miza”
– Cum stăm la capitolul legislație: știu că e o întreagă discuție legată de relația tipului de pedeapsă a consumatorului, a distribuitorului și există acea opinie că dacă va crește pedeapsa, va scădea consumul?
– Foarte prost. Avem o legislaţie de acum 20 de ani, care nu s-a schimbat în filozofie deloc, ci doar a adăugat, în funcţie de ce substanţe noi au apărut, substanţe în tabele noi, pentru care o persoană poate fi pedepsită legal.
Lupta cu drogurile sau „War on drogs”, demarată de americani la începul anilor 70, s-a dovedit a fi falimentară și nu doar că nu a eliminat consumul de droguri, ci a modificat foarte mult calitatea acestora, în sensul în care din an în an substanţele sunt tot mai concentrate per unitate şi tot mai potente. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a clasificat consumul de droguri ca boală. Deci, legislativ, noi aşa ar trebui să gândim. Ok, facem pedepse pentru cei care vând droguri (traficul de droguri intră sub incidenţa legii, şi aici ar trebui guvernanţii noştri să îşi folosească resursele), dar când discutăm de consumator, el ar trebui evaluat doar din punct de vedere medical.
Creşterea pedepselor va face ca piaţa neagră să devină şi mai neagră (adică droguri mai concentrate, cu substanţe noi, care nu sunt pe lista de ilegale, dar care, din păcate, nu ştim ce probleme pot aduce în corp) şi va marginaliza şi mai mult consumatorul.
Consumatorul va avea şi mai mult acces limitat la servicii medicale, şi mai ales la serviciile medicale de urgenţă (e o practică la noi ca în momentul în care se solicită intervenţia serviciului medical de urgenţă pentru o supradoză, de exemplu, poliţia să ajungă înaintea ambulanţei).
Soluţia este, şi nu o dau eu, ci studiile şi experienţa ţărilor care au făcut deja acest lucru: dezincriminarea consumului de droguri, crearea de servicii medico-psiho-sociale adresate consumatorului de droguri, crearea de servicii de testare a calităţii/purităţii drogurilor, astfel încât să ştim dacă o pastilă are doza pentru o noapte sau pentru 10 sau deloc.
– Spune-mi, te rog, ce face statul în direcția prevenției și ce ar trebui să facă mai bine? Unde suntem descoperiți?
– Statul, adică Agenţia Naţională Antidrog, face rapoarte si concursuri de desen cu „mesajul meu antidrog”. Nu zic că nu trebuie făcute, zic doar că în ultimii 20 de ani se tot fac, dar rata de consum a crescut.
„Prevenţia, pentru a fi utilă, trebuie să acopere cel puţin 60% din populaţia ţintită, şi nu o dată, ci lunar”
Şi, foarte important, pentru că spuneam la începutul textului, mesajul trebuie să fie unul corect (cu bune şi rele), pentru că tinerii au acces la informaţii şi nu mai pot fi păcăliţi. Suntem descoperiţi tocmai în zona de concepere a mesajului şi a modului de transmitere. Mesajul trebuie făcut şi transmis în acord cu nevoia tinerilor (şi în foarte puţine cazuri participă tinerii la conceperea mesajului sau, şi mai grav, participă cei care nu au legătură cu fenomenul) şi de către specialişti care ştiu şi pot să transmită un astfel de mesaj. Noi suntem în situaţia în care o singură instituţie a statului face şi strategiile de combatere, şi pe cele de prevenţie, şi, din păcate, formarea profesională a acestora este din zona de combatere, şi acest fapt se vede în implementarea programelor.
– Ce crezi că ar trebui să facem în școală ceva util care să ajute să prevină acest fenomen?
– Să prevenim total acest fenomen este imposibil. Dacă vrei să ne gândim cum să-l influenţăm, atunci poate există soluţii. Şcoala, indiferent de numele ei sau de poziţia pe hartă, trebuie să accepte situaţia că va exista, într-un fel sau altul, consum de droguri în clase. Pentru că şcoala nu este o instituţie ermetică (cum putem să ne gândim că nu intră droguri în şcoală, când în raportul Agenţiei Naţionale Antidrog găsim consum de droguri în penitenciar).
Deci, primul lucru este să acceptăm fenomenul, să îl înţelegem pe cât posibil şi apoi să găsim, împreună cu elevii, părinţii şi specialiştii, programul cel mai adecvat pentru ei, astfel încât fenomenul să fie redus pe cât posibil.
Revin – eliminarea consumului de droguri din şcoli este imposibilă.