Ancheta a fost deschisă în februarie 2020 de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.

„Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 12 februarie 2020, un minor de 4 ani a decedat, după ce, în ziua de 10 februarie, acestuia i-au fost administrate substanţe medicamentoase cu efect sedativ-hipnotic-analgezice, în vederea efectuării unei intervenţii medicale stomatologice, în condiţiile în care unitatea nu era autorizată în vederea efectuării procedurii de analgosedare, precum şi fără a deţine instrumentar medical minim necesar pentru monitorizare şi resuscitare, conform normelor de specialitate”, se arată în comunicatul IPJ Argeş.

La finalizarea cercetărilor a fost dispusă trimiterea în judecată faţă de un bărbat de 41 de ani, având calitatea de cadru medical, a doi bărbaţi, ambii de 46 de ani, administratori ai societăţii comerciale în cadrul căreia a avut loc evenimentul ce face obiectul cercetărilor, precum şi a societăţii comerciale în cauză.

Copilul în vârstă de patru ani a intrat în comă după ce a fost anesteziat la clinica stomatologică din Piteşti, a decedat pe 12 februarie 2020, la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Potrivit informaţiilor transmise de Ministerul Sănătăţii, la cabinetul stomatologic au fost făcute intervenţii cu nerespectarea obiectului de activitate. Inspectorii DSP Argeş au aplicat clinicii o amendă de 20.000 de lei pentru nerespectarea obiectului de activitate înscris în autorizarea sanitară de funcţionare. Inspectorii au interzis anesteziile generale (analgosedare) în toate cele cinci cabinete medicale din clinica stomatologică de la Piteşti, mai informa MS. 

Foto: Facebook TeddyCare

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
FANATIK.RO
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
Observatornews.ro
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI