Deşi microbuzul era echipat cu anvelope de iarnă, maşina nu a avut şi lanţuri antiderapante, motiv pentru care nu a mai putut înainta din cauza drumului aflat în câmp, pe care viscolea puternic, potrivit Mediafax.
Trei echipe de la Regia Autonomă de Drumuri şi Poduri Vâlcea au intervenit, au scos microbuzul din zona în care rămăsese blocat, maşina fiind direcţionată pe o rută ocolitoare.
În judeţul Vâlcea, unde a fost instituit cod portocaliu de ninsori, stratul de zăpadă ajunge până la 39 de centimetri la Obârşia Lotrului, iar pe drumurile judeţene şi naţionale se circulă în condiţii de iarnă.
Un număr de 88 de autovehicule şi peste 170 de persoane acţionează e aceste drumuri, până la ora transmiterii acestei ştiri fiind împrăştiate peste 120 de tone de material antiderapant, potrivit datelor furnizate de ISU Vâlcea.
Avertizarea de cod portocaliu de viscol a fost extinsă, sâmbătă, la 18 judeţe din sudul şi sud-estul ţării, până duminică la ora 22.00, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Potrivit noii avertizării ANM, se află sub cod portocaliu de viscol până duminică seară judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Girgiu, Dâmboviţa, Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, Călăraşi, Ialomiţa, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Vrancea şi Galaţi.
Viscolul puternic va continua în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi zonele montane aferente, precum şi în nordul Dobrogei, informează ANM. În aceste regiuni vântul va sufla în rafale de peste 70 – 80 km/h, ninsoarea va fi puternic viscolită şi troienită, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 de metri.
În acelaşi interval, este cod galben de viscol în Constanţa, Sibiu, Braşov, Covasna, Bacău, Vaslui şi Iaşi.