Sumele care reprezintă 75% din salariu, sunt destinate angajaților concediați după instaurarea stării de urgență care a dus la închiderea multor domenii de activitate în România în criza coronavirusului.

Scopul ajutorului este salvarea locurilor de muncă ale acestora de la desfiinţare, a explicat şeful ANOFM, într-un interviu acordat Agerpres. Plățile vor fi făcute din luna aprilie.

Etapele pentru obținerea ajutorului – ce face reprezentantul firmei

„Imediat după ce angajatorii au suspendat contractele de muncă ale angajaţilor, deci după ce au făcut această bucătărie proprie a angajatorului conform articolului 52, litera c, din Codul Muncii, reglementare clară din Codul Muncii prin care încetează temporar contractul individual de muncă, deci după decizia de încetare temporară a contractelor individuale de muncă, angajatorii depun, în primă fază, la Ministerul Economiei, o cerere de eliberare a Certificatului pentru Situaţii de Urgenţă, iar cu acel certificat, împreună cu cererea şi cu anexa angajaţilor care au contractul suspendat, depun aceste două documente, prin email, la ANOFM.

Pentru cei care şi-au închis activităţile economice în urma deciziilor autorităţilor publice, certificatul emis de Ministerul Economiei este necesar, acest certificat este reglementat şi prin decretul prezidenţial, iar acest certificat reprezintă cea mai simplă măsură pe care poţi să o iei ca să poţi dovedi, iar ANOFM să poată plăti banii pentru aceste persoane care au fost afectate în mod direct de măsurile autorităţilor publice. Certificatul se va elibera foarte rapid, online, şi va face dovada că te afli în categoriile respective”, a precizat președintele ANOFM.

Portretul lui Robert Lupu, făcut de psihologul criminalist Tudorel Butoi. Putea sau nu să fie evitată moartea Teodorei Marcu de la „Insula Iubirii”
Recomandări
Portretul lui Robert Lupu, făcut de psihologul criminalist Tudorel Butoi. Putea sau nu să fie evitată moartea Teodorei Marcu de la „Insula Iubirii”

Documentele se depun online de la 1 aprilie, pentru fiecare județ

„Fiecare judeţ are o adresă de email dedicată pentru acest proiect, este numele judeţului @anofm.gov.ro, spre exemplu braşov@anofm.gov.ro, sau caras-severin@anofm.gov.ro. Aceste cereri se pot depune începând cu data de 1 aprilie, pentru că plăţile se fac în luna respectivă (aprilie, n.r.) pentru luna trecută (martie, n.r.)”, a mai explicat Victor Picu.

Banii vor fi plătiţi angajatorului, iar angajatorul va plăti mai departe salariul angajatului.

Ajutorul pentru firmele care nu sunt cuprinse în ordonanțele militare

Directorul ANOFM a mai explicat și ce se întâmplă în cazul în care domeniul de activitate nu a fost indicat expres în ordonanțele militare prin care s-au închis, de exemplu, restaurantele, barurile și toate localurile publice.

„Sunt două condiţii cumulative – prima e să aibă încasări cu 25% mai puţin decât media lunilor ianuarie şi februarie, iar a doua condiţie este să nu aibă bani pentru salarii. Această măsură cu privire la aceşti angajatori este pentru cei care îşi doresc să menţină oamenii şi să nu îi disponibilizeze, iar statul vine în ajutorul lor să plătească aceste indemnizaţii, aceste sume pentru şomajul tehnic. Asta înseamnă că ei nu au bani pentru acest şomaj tehnic, deci este o condiţie cumulativă împreună cu cea de mai sus”, precizează Picu.

Ucraina a lansat operațiunea „Pânza de păianjen”, cel mai mare atac asupra Rusiei și a reușit să distrugă peste 40 de bombardiere de luptă folosind drone
Recomandări
Ucraina a lansat operațiunea „Pânza de păianjen”, cel mai mare atac asupra Rusiei și a reușit să distrugă peste 40 de bombardiere de luptă folosind drone

Angajatorul va certifica cele două condiții printr-o declarație pe propria răspundere.

„Tocmai pentru a nu crea o birocraţie în plus, pentru a nu face verificări în plus o altă instituţie a statului, cum ar fi ANAF, sau poate alte ministere, noi şi legiuitorul am plecăm de la premiza de bună-credinţă a angajatorului, că îndeplineşte cele două condiţii”, a mai spus președintele ANOFM.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.