„Am primit un telefon că șeriful a scos în stradă peste 70 de copii din adăpostul lor, după ce clădirea a rămas fără curent electric. Aceștia nu aveau unde să se ducă”, a scris antreprenorul american Marc Bell, pe facebook.

El a fost contactat de un reprezentant al orfelinatului, care i-a cerut ajutorul. Fără să stea prea mult pe gânduri, milionarul american și soția sa au deschis ușile locuinței lor. Ei i-au primit pe copiii aflați în plasament și s-au asigurat că aceștia au toate cele necesare.

„Timp de mai bine de 72 de ore am oferit peste 800 de mese, am amuzat copiii care nu au case, am avut grijă să primească îngrijiri medicale”, a mai spus milionarul american.

Copiii aflați în plasament au stat în vila lui Marc Bell până când autoritățile le-au permis să revină la centrul în care erau cazați. Ulterior, milionarul a lansat o pagină unde se pot face donații pentru a-i ajuta pe aceștia. Până acum, oamenii au donat peste 72.000 de mii de dolari.

Uraganul Irma a măturat statul american Florida, provocând pagube importante, dar a afectat și statele Georgia și Carolina de Sud. Bilanțul deceselor provocate de uraganul Irma în Statele Unite se ridică la cel puțin 35, printre care se numără și opt bătrâni, care se aflau într-un azil. Anterior, Irma a provocat un adevărat prăpăd în Caraibe și în Cuba, unde alți zeci de oameni și-au pierdut viața.


Citește și: EXCLUSIV/ Dragoș Dolănescu e de două zile în România. ”Am venit să trec terenurile pe numele meu!”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News