Laurenţiu Cotea a fost eliberat în urma unei decizii luate de Judecătoria Focşani în luna februarie, notează presa locală.
” În baza art.59 C.p.1969 admite ca întemeiată propunerea de liberare condiţionată, formulată de Penitenciarul Focsani privind petentul condamnat Cotea Laurențiu Gabriel. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului din executarea restului din pedeapsa de 99 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.49/2014 a Tribunalului Vrancea. (…) atrage atenţia condamnatului asupra consecinţelor nerespectării condiţiilor liberării condiţionate, pentru pedeapsa rămasă neexecutată. (…) Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare pentru procuror si condamnat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2017”, este soluția judecătorilor focșăneni din luna februarie.
Pentru că nu a fost depusă contestație, hotărârea din 13 februarie a rămas definitivă, iar Laurențiu Cotea a fost liberat condiționat.
În 1997, Secţia Militară a Curţii Supreme de Justiţie a decis ca Laurenţiu Cotea să stea după gratii pentru tot restul vieţii după ce în dimineaţa zilei de 2 mai 1996 a dezertat din unitatea militară din București în care îşi satisfacea stagiul militar şi a împuşcat mortal doi sergenţi de poliţie .
”Aceştia se aflau într-o maşină, în misiune, pe şoseaua Olteniţei din Bucureşti. După ce i-a dat jos pe cei doi, militarul în termen a încercat să fugă de la locul crimei, la volanul autoturismului. Pentru că nu ştia să conducă, Cotea a intrat în coliziune cu o altă maşină. Acesta a fost prins în Pădurea Periş. Când instanţa i-a dat dreptul la ultimul cuvint, Cotea a spus că „regretă cele întîmplate”, se arată în rechizitoriul dosarului său.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro