Născut în satul vasluian Cârja, sergentul- major se stabilise de opt ani în Braşov, unde locuia cu chirie, într-un cămin de garnizoană, împreună cu soţia şi cu băieţelul lor în vârstă de 4 ani.

A plecat în Afganistan pentru a doua oară, cu gândul că va strânge bani să cumpere o casă. Din păcate, subofiţerul, care avea 31 de ani, a fost grav rănit, ieri, de explozia unei mine antipersonal, în timpul unei misiuni. În ciuda eforturilor depuse de medici, Valerică Leu a încetat din viaţă la scurt timp.

La aflarea veştii, soţia bărbatului a suferit un şoc psihic şi a avut nevoie de spitalizare. Sergentul-major e cel de-al 13-lea militar român mort pe câmpul de luptă din Afganistan. Culmea e că anul trecut, Leu a scăpat cu viaţă după un accident asemănător.

Mai trimitem 700 de militari în teatrul de operaţii afgan

România are în prezent 1.020 de militari în Afganistan, dintre care 982 în cadrul NATO şi 38 în cadrul operaţiunii “Enduring Freedom”, sub comandament american. Anul acesta, România va mai trimite 700 de oameni în Afganistan, astfel încât va avea în jur de 1.700 de militari în regiune. Până în prezent, 13 ostaşi români au fost ucişi în această ţară, iar alţi 49 au fost răniţi.

Asigurări, majorate Deputatul PDL

Alin Popoviciu (foto) vrea ca asigurările de viaţă şi invaliditate ale soldaţilor români din teatrele de operaţiuni să crească cu 50%. În prezent, un soldat este asigurat cu 80.000 € în caz de deces, 60.000 € pentru invaliditate de grad I sau II şi 40.000 € pentru gradul III.

 
 

Urmărește-ne pe Google News