Fotografia publicată pe pagina de Facebook a MApN este însoţită de mesajul: ”Şi când crezi că nu mai poţi… tot mai poţi puţin! Dar pentru asta ai nevoie de un impuls. Şi ce impuls poate fi mai puternic decât cel oferit de familie…?!”. Mii de oameni au apreciat imaginea și au transmis mesaje de susținere.

În imagine este un soldat gradat profesionist încadrat la Baza 2 Logistică ”Valahia” Ploieşti, are 35 de ani şi este în armată din anul 2009, scrie adevărul.ro.

Potrivit sursei citate, militarul ploieştean, tatăl unui copil în vârstă de 5 ani, a fost angrenat în patrule mixte alături de colegii din MAI încă de la începutul stării de urgenţă.

Militarul a fost fotografiat de un coleg în timp ce se uita pe telefon la imaginea cu fiul său.

”Era unu şi jumătate noaptea. Momentul a fost surprins în centrul Ploieştiului, exact în faţa magazinului Omnia, acolo unde se află noapte de noapte filtrul poliţiei.

Şi eu eram angrenat în mai multe misiuni, atunci am fost la băieţi pentru a le vira anumite lucruri. Când am ajuns acolo, l-am văzut cum stătea de-o parte şi se uita la fotografie. Efectiv m-a impresionat.

El a crezut mai întâi că nu a fost OK că l-am prins că se uita pe telefon. Noi nu avem voie să folosim telefoanele în timpul misiunii. I-am arătat fotografiile făcute de mine şi i-am cerut permisiunea să le postez pe Facebook”, a povestit Ene Ciprian, purtător de cuvânt al unităţii militare Baza 2 Logistică ”Valahia”, conform Adevărul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News