Pentru militarul Adrian Pal, festivitățile organizate în centrul Oradei de Ziua Națională a României au fost probabil unul dintre cele mai romantice clipe din viața sa. Tânărul de 24 de ani și-a cerut iubita în căsătorie, imediat după ce prefectul județului Bihor a citit mesajul premierului, notează ebihoreanul.ro.

„Domnule prefect, vă rog să permiteţi să iau cuvântul. Pe data de 25 octombrie 2012, am depus jurământul de credinţă faţă de ţară, faţă de România. Astăzi, 1 decembrie 2017, în faţa dumneavoastră şi a tuturor celor prezenţi, vreau să depun jurământul iubirii”, a spus militarul Adrian Pal.

Un militar și-a cerut iubita în căsătorie la parada de Ziua Națională, în Oradea

Militarul Adrian Pal și-a cerut iubita de soție în timpul festivităților de Ziua Națională

Tânărul a îngenuncheat, iar Minodora, iubita sa, a izbucnit în plâns.

„Jur să te iubesc cu toată inima, din tot sufletul şi cu toată puterea mea. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! Domnişoara Tărău Minodora Maria, vrei să fii soţia mea?”, a întrebat tânărul, primind un „Da!” hotărât din partea iubitei lui.

Și oamenii veniți cu sutele la parada de 1 decembrie au fost impresionați de gestul tânărului pe care l-au aplaudat bucuroși.

Adrian și Minodora sunt din Oradea și se cunosc de când erau colegi la Liceul Teoretic „Lucian Blaga”. S-au îndrăgostit nebunește, după ce nu s-au mai văzut de șapte ani.

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore
Recomandări
ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

„Acum suntem împreună de 2 ani şi 8 luni”, a spus Adrian.

Potrivit sursei citate, Adrian Pal este sublocotenent încadrat la Centrul Judeţean Militar Bihor, iar este psiholog. Tinerii îndrăgostiți încă nu au stabilit data nunţii.

sursă foto: ebihoreanul.ro


Citește și VIDEO/Ce înseamnă pentru români Ziua Națională. Fasole cu ciolan, hora unirii și dezamăgire


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Observatornews.ro
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI