Puștiul care în ultimii ani a comis zeci de furturi din mașini este un personaj foarte cunoscut pentru polițiștii doljeni, însă până de curând oamenii legii nu au putut să-i facă nimic.
Mădălin fura tot ce găsea în mașinile cărora le spărgea un geam, de la bani și telefoane, până la genți, haine și laptopuri. Polițiștii au întocmit pe numele minorului câte un dosar penal de fiecare dată când l-au prins, însă, pentru că nu împlinise vârsta la care să răspundă penal pentru faptele sale, copilul scăpa de fiecare dată și se întorcea pe străzi la furat, scrie Gazeta de Sud.
Astfel, potrivit informațiilor oferite de reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, în septembrie 2012, pe când avea 12 ani, minorul avea deja 78 de dosare de furt calificat, scrie Gazeta de Sud. Câteva luni mai târziu, în martie 2013, numărul dosarelor a ajuns la 86, iar în mai 2014, înainte de a împlini 14 ani, adunase nu mai puțin de 121 de dosare penale. Oamenii legii spun că s-a dispus clasarea acestor dosare, pentru că Mădălin era minor și nu răspundea penal.
Trimis la furat de familia lui
Din primăvara anului 2014, Mădălin s-a mai cumințit, mai ales că atunci mai mulți membri ai familiei sale au fost arestați, fiind acuzați, printre altele și pentru că l-au trimis la furat pe Mădălin C.
Zilele trecute, polițiștii doljeni au anunțat că băiatul, care a împlinit 15 ani în decembrie, a fost reținut și dus în arest sub acuzația de furt calificat. Oamenii legii mai spun că au probat comiterea a două infracțiuni de către minor. ”A fost identificat făptuitorul în persoana lui Mădălin C., de 15 ani, din Craiova, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit persoanei vătămate. Prin extinderea cercetărilor, oamenii legii au stabilit că minorul a mai comis, în data de 4.05.2016, un furt dintr-un autoturism, de unde a sustras acte de identitate și suma de 250 de lei”, au precizat reprezentanții IPJ Dolj.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro