Sony a decis acest lucru după ce 3 laptopuri au luat foc, în ultimele săptămâni, din cauza supraîncălzirii bateriei. Defecţiunea afectează aproximativ 26.000 de laptopuri Vaio Fit 11A, informează The Wall Street Journal.
Bateriile vizate nu sunt produse de Sony, ci de grupul Panasonic, unul dintre cei mai mari producători de acumulatori litiu-ion din lume.
Lansat în luna februarie a acestui an, Vaio Fit 11A este un laptop care poate fi transformat în tabletă, prin suprapunerea ecranului peste tastatură.
Modelul Vaio Fit 11A nu este comercializat în România, singurele variante disponibile fiind cele de 13, 14 şi 15 inch, care nu sunt au fost afectate de această problemă.