Timp de o oră și jumătate, începând cu ora locală 11.30, individul a tras la întâmplare în cel puțin opt locuri diferite.

„Nu ştim care a fost motivul, nu avem nicio idee despre ce gândea această persoană când a comis aceste fapte”, a declarat joi un purtător de cuvânt al poliţiei locale din Peoria, Brandon Sheffert.


https://twitter.com/Joshuajered/status/1405706351515422723?ref_src=twsrc%5Etfw 

Acesta a anunțat că suspectul a fost arestat după ce mașina de culoare albă din care a tras a fost identificată de pompieri corespunzând descrierii martorilor. Arma a fost găsită în mașina bărbatului.

De la începutul acestui an, 279 de persoane au fost ucise în atacuri armate în masă, potrivit ONG-ului Gun Violence Archive.

În martie, parlamentarii din statul Texas au adoptat un proiect de lege care le va permite oamenilor de peste 21 de ani să dețină pistoale fără permis și fără să fie instruiți să le utilizeze, cu excepția cazului în care au condamnări penale sau au restricții legale.

Foto: Hepta, Video: Joshua Jered/Twitter

 
 

Urmărește-ne pe Google News