Potrivit primelor informații, un microbuz de transport persoane și un autoturism s-au ciocnit frontal, ambele mașini ieșind ulterior în afara părții carosabile.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Șoferul autoturismului a murit pe loc, după ce a fost proiectat prin parbriz, iar alte două persoane aflate în aceeași mașină au rămas încarcerate.

La locul accidentului, au fost trimise mai multe ambulanțe și două echipe de descarcerare, precum și autospeciala pentru victime multiple.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui susțin că niciunul din cei 10 călători aflați în microbuz nu ar fi fost răniți.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut accidentul.

Microbuzul implicat în accident este înmatriculat în Republica Moldova.

În urma primelor cercetări, polițiștii au stabilit că șoferul microbuzului înmatriculat în Republica Moldova a provocat accidentul, după ce a tras de volan pentru a evita impactul cu un SUV care ar fi frânat brusc în fața sa. Ajuns pe sensul opus de mers, microbuzul a intrat în coliziune frontală cu mașina în care se aflau patru persoane. Una dintre acestea, o femeie din localitatea vasluiană Lunca Banului, a murit pe loc, celelalte trei fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Traficul este blocat momentan pe drumul european E 581, în apropiere de Crasna.

Citește și: VIDEO EXCLUSIV|Medici cu salarii europene, pacienţi cu ”boli” româneşti. Vremurile se schimbă, ”plicul” rezistă

 
 

Urmărește-ne pe Google News