Conform polițiștilor, din primele verificări s-a stabilit faptul că un bărbat de 37 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară, ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 43 de ani.

În urma impactului, bărbatul de 37 de ani a rămas prins între fiarele mașinii, fiind scos de echipajele de la descarcerare.

Victima a fost supusă manevrelor de resuscitare, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viața, fiind declarat decesul.

În accident a fost rănit grav și un bărbat, în vârstă de 31 de ani. Acesta a suferit traumatisme multiple, fiind dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, precizează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În zonă, traficul a fost restricţionat pe sensul de mers Braşov către Ploieşti şi deviat către Drumul Judeţean 100D-Urleta. La această oră, circulaţia a fost reluată. 

Urmărește-ne pe Google News