Un bărbat de 40 de ani a murit după ce a fost călcat în picioare de propriul său taur, iar alte 66 de persoane au fost rănite în prima zi a festivalului anual jallikattu, extrem de popular în statul Tamil Nadu, din sudul Indiei.
Tradiția condamnată de apărătorii drepturilor animalelor presupune ca mai mulți bărbați tineri să prindă cu mâinile goale tauri furioși eliberați în mulțime.
La ediția din acest an, care se desfășoară în două localități din districtul Madurai, au fost eliberați 641 de tauri în Avaniyapuram, care au avut de înfruntat 610 bărbați și alți 660 de tauri în Palamedu, pentru care s-au aventurat 675 de îmblânzitori, indică sursa citată.
Participanții sunt răsplătiți cu numeroase premii, de la mașini la monede de aur și argint.
Potrivit Agerpres, acest festival s-a soldat în trecut cu zeci de morți, dar popularitatea sa este atât de mare, încât indienii din zonă au ieșit cu sutele de mii în stradă, după ce autoritățile l-au interzis, în 2014.
Guvernul din Tamil Nadu a fost în cele din urmă nevoit să permită din nou desfășurarea jallikattu în 2017, invocând faptul că acesta face parte din identitatea regiunii.
Cum sunt maltratați taurii
Activiştii pentru drepturile animalelor susţin că animalele sunt maltratate şi îi acuză pe fermieri că le dau să bea taurilor alcool pentru a-i face mai puţini stabili şi le aruncă praf de chili în faţă chiar înainte de a-i elibera pentru a-i enerva.
”Cozile lor sunt muşcate, răsucite şi trase pentru a-i forţa să alerge spre mulţimea ameninţătoare”, a descris situaţia într-un raport anul trecut organizaţia People for Ethical Treatment of Animals (PETA).
”Taurii panicaţi fug pe străzile satelor, rănind curioşii şi chiar ucigându-i pe unii”, se adaugă în respectivul text.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8