Tânărul mergea pe motocicletă, alături de fratele său, minor, în localitatea Strahotiv, comuna Dângeni, județul Botoșani, când s-au izbit violent de o căruţă în care se afla un văr al soţiei sale, Gheorghe Săraru, care venea din sens opus, scrie botosaninews.ro.
CITEȘTE ȘI: Demisie în televiziunea din România. Una din cele mai cunoscute prezentatoare de știri a părăsit postul
În urma impactului, tânărul ce conducea motocicleta a fost aruncat aproximativ 30 de metri, iar traumatismele suferite au dus la curmarea vieţii aproape instantaneu.
Fratele său, de 14 ani, a scăpat cu câteva răni uşoare şi a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la spital.
După producerea accidentului, căruţaşul a părăsit locul faptei, dar a fost prins repede de polițiști și testat cu aparatul etilotest, având o concentraţie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Deși căruţaşul nu recunoşte că a fost la faţa locului, spunând că nu avea cum să îi facă un asemenea rău rudei sale, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
FOTO & VIDEO: botosaninews.ro
CITEȘTE ȘI: „Ibrahim”, românul acuzat că pregătea un atac terorist în România, rupe tăcerea