Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bacău, citaţi de Mediafax, muncitorul, în vârstă de 44 de ani, făcea lucrări într-un şanţ de aproximativ doi metri şi jumătate când, la un moment dat, un mal de pământ s-a surpat şi l-a acoperit pe bărbat.
Colegii muncitorului au sunat imediat la numărul de urgenţă 112 pentru a cere intervenţia unei ambulanţe, precum şi a unui echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău. Din păcate, echipele de intervenţie nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, echipajul de pe Ambulanţă declarând decesul bărbatului.
„În acest caz, s-a declanşat o anchetă pentru a stabili în ce condiţii a avut loc accidentul de muncă, dacă a fost respectată legislaţia din punct de vedere al securităţii salariatului. Trebuie văzut dacă malurile şanţului în care lucra bărbatul erau consolidate corespunzător, aşa cum prevăd procedurile”, a declarat purtătorul de cuvânt al ITM Bacău, Dan Buftea.
În funcţie de rezultatele anchetei, Inspectoratul de Muncă Bacău va stabili sancţiunile pentru persoanele vinovate.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News