Valentin Palade avea 44 de ani și era angajat al unei firme subcontractante de numai o lună, atunci când s-a produs tragedia.

Muncitor român, strivit de un zid prăbușit

Incidentul a avut loc în Bergamo, în dimineața zilei de 31 octombrie, în timp ce muncitorii efectuau lucrări de excavare pentru construirea unui zid de sprijin. Zidul vechi, care s-a prăbușit, avea aproximativ 10 metri lungime și 4 metri înălțime. Muncitorul român a murit strivit chiar în timpul operațiunilor de consolidare a zidului.

Deși alți muncitori se aflau în apropiere, ei nu au fost răniți. Aceștia au auzit un zgomot puternic în spatele lor, abia când s-au întors și-au dat seama ce s-a întâmplat, observând imediat casca colegului lor rămasă la suprafață. 

Imediat după ce zidul s-a prăbușit, echipajele de salvare au sosit la fața locului, dar medicii nu au putut decât să constate decesul muncitorului. 

Trei echipe de pompieri au colaborat pentru a-l extrage cât mai repede pe român de sub malul de pământ. Directorul general al companiei Teb, Gianni Scarfone, a transmis condoleanțe familiei și a declarat că sunt în desfășurare investigații pentru a stabili cauzele acestui tragic incident.

„În aceste circumstanțe triste, ne exprimăm cele mai profunde condoleanțe și compasiunea față de familia și rudele muncitorului care și-a pierdut viața pe șantierul Ponteranica. Investigațiile în curs ale organismelor competente ne vor permite să identificăm cauzele și responsabilitățile pentru ceea ce s-a întâmplat. Suntem la dispoziția totală a autorităților”, a anunțat conducerea societății care executa lucrarea.

Șantiere periculoase

Sindicaliștii subliniază că șantierele din Italia îi expun pe muncitori la condiții de muncă periculoase. Ei cer actualizarea listei victimelor accidentelor de muncă și solicită autorităților să investigheze detaliile incidentului de muncă.

„Încă o dată astăzi suntem nevoiți să actualizăm lista tragică a victimelor accidentelor de muncă. În ceea ce privește dinamica și responsabilitățile, așteptăm ca autoritățile responsabile să investigheze fiecare detaliu al tragediei. Așteptăm să cunoaștem dinamica exactă a incidentului, dar este, cu siguranță, izbitor că acest lucrător se afla pe acel șantier de numai o lună, cu un contract temporar. (…)

Nu vom obosi niciodată să îndemnăm toți actorii sociali, de la întreprinderi la instituții, să facă mai mult pentru a asigura o formare adecvată pentru lucrători. În același timp, facem apel la lucrători să raporteze reprezentanților lor de securitate orice situații periculoase sau nereguli pe care le găsesc pe șantiere”, au transmis sindicaliștii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News