UPDATE 15.45: Ministerul Sănătății a anunțat oficial că noua tulpină a virusului a fost confirmată la un bărbat, în vârstă de 39 de ani, care a revenit în România din Marea Britanie pe 5 ianuarie.
„Când a devenit simptomatic se afla în carantină la domiciliu. A fost testat pozitiv în data de 9 ianuarie 2021 în CPU Rădăuți, după care a fost internat în Spitalul Orășenesc Siret și din 11 ianuarie în Spitalul Județean Suceava unde a rămas internat până în data de 22 ianuarie 2021. În data de 24 ianuarie 2021, pacientul se reinternează în spitalul județean, la secția de Boli Infecțioase unde se află și în prezent pentru investigații și tratament”, anunță ministerul Sănătății, într-un comunicat.
DSP Suceava a realizat ancheta epidemiologica în urma careia au rezultat 4 contacti direcți care se afla în carantină, sub supraveghere, mai transmite instituția.
Ministerul Sănătății precizează și că secvențierea probelor s-a făcut la Institutul Cantacuzino, unde DSP Suceava a trimis o probă, iar rezultatul
a fost raportat și în Registul Electronic Național de Vaccinări (RENV).
„Proba biologică a fost recoltată la Spitalul județean de urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava de la un pacient cu un istoric recent în Marea Britanie”, declarat prorectorul Univestității Ștefan cel Mare, Mihai Dimian, într-un comunicat.
Instituția precizează că, în ultima săptămână, la Laboratorul de Metagenomică și Biologie Moleculară al Universității au fost aduse 20 de probe, dintre care 19 urmează să analizate pentru „a stabili prezența mutațiilor caracteristice altor noi variante”.
Până astăzi, alți trei români au fost confirmați cu noua tulpină a coronavirusului. Doi pacienți au fost confirmați vineri, 22 ianuarie, în București. Anterior, pe 8 ianuarie a fost confirmată o femeie din Giurgiu. Niciuna dintre cele trei persoane nu călătorise însă în străinătate.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!