„Iubitori de oameni și viață,
vindecători ai trupului și minții, formatori de medici, dar în primul rând de
oameni, au ghidat mâini și au fost ascultați cu fascinație în clinici și
amfiteatre, adresându-se deopotrivă minții și inimii discipolilor”, se arată în
expunerea de motive semnată de primarul Gabriela Firea.
Cei zece medici care primesc titlul de
cetățean de onoare sunt:
– Monica Desiree Dragomir, Institutul Oncologic
– Ioana Marina Grințescu, Spitalul Clinic
de Urgență
– Cătălin Cîrstoveanu, Spitalul Marie Curie
– Narcis Copcă, managerul Spitalului Sf.
Maria
– Vlad Anton Iliescu, Institutul de Boli
Cardiovasculare C.C. Iliescu
– Irinel Popescu, Institutul Clinic Fundeni
– Cristian Ioan Stoica, Spitalul Foișor
– Igor Tudorache, șeful programului de
transplant pulmonar și cardio-pulmonar în Departamentul de chirurgie cardiacă,
toracică și vasculară al Universității de Medicină din Hanovra, Germania
Controversatul Narcis Copcă
Proiectul a generat certuri în timpul
dezbaterii pe proiect, în principal din cauza prezenței, pe această listă, a
managerului de la Sf. Maria. Narcis Copcă a intrat în atenția opiniei publice
în 2016, când un raport al Corpului de Control al ministrului Sănătății, în
timpul mandatului lui Vlad Voiculescu, a arătat o serie de nereguli în acreditarea
pentru transplantul de plămâni al spitalului pe care îl conducea. Copcă l-a acuzat
pe Voiculescu că refuză să finanțeze transplanturile de plămân și a făcut o
plângere la Parchet.
În 2017, Narcis Copcă a fost în centrul
altor două scandaluri. Jurnalista Paula Rusu a publicat o scrisoare trimisă de
Copcă managerilor spitalului AKH din Viena, în care acesta le spune că „nu sunteți
bineveniți” și „sunteți favoriții ministrului Voiculescu”.
O investigație publicată de jurnaliștii de
la Gazeta Sporturilor a arătat că Narcis Copcă locuiește în două vile din
Pipera, construite pe un teren de 6.000 de metri pătrați, cu piscină și teren
de tenis, însă niciuna dintre case nu apare în declarația de avere a medicului.
Bădulescu, semne obscene către USR:
„Criminali!”
Când consilierul USR, Ana Ciceală, a atras
atenția că sistemul medical este la pământ, iar titlul de cetățean de onoare pentru
medici ca Narcis Copcă nu își are rostul, viceprimarul Aurelian Bădulescu a
izbucnit, numind-o pe Ciceală criminală.
El a arătat semne obscene către
consilierii din opoziție și nu i-a lăsat să vorbească.
„Eu mă înclin în fața acestor somități și nu pot accepta ce s-a spus mai devreme”, a spus și Gabriela Firea.
Foto principală: Octav Ganea / Inquam Photos