O locomotivă care împingea un tren de marfă încărcat cu cărbune a deraiat marţi, 28 martie, în zona localităţii Cernişoara, judeţul Vâlcea, pe o rută pe care circulă doar trenuri de marfă. Aproximativ două tone de motorină s-au scurs din rezervorul locomotivei, a transmis ISU Vâlcea.
UPDATE ora 15.00: CFR Marfă a transmis că s-a intervenit cu absorbant biodegradabil, adică cu substanțe chimice de neutralizat, pentru limitarea impactului asupra mediului şi prevenirea extinderii poluării.
Potrivit CFR Marfă, o posibilă cauză a incidentului este „o defecțiune tehnică la un vagon care a angrenat deraierea locomotivei care împingea trenul”.
Locomotiva a fost repusă pe şine şi circulația dedicată exclusiv transportului de marfă a fost reluată.
Poliția Transporturi Feroviare Vâlcea a precizat că trenul avea 25 de vagoane, încărcate cu cărbune, iar locomotiva „a deraiat de la o osie”.
Potrivit ISU Vâlcea, „s-a spart rezervorul locomotivei şi s-au scurs circa 2 tone motorină în sol”, iar la locul deraierii au venit o autospecială de stingere cu apă şi spumă.
Polițiștii au stabilit că nu sunt victime, ci doar pagube materiale și se fac cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului feroviar.
Noul incident a venit la patru zile după ce un tren de călători care se afla în staţia Galaţi a fost lovit de locomotiva care urma să fie cuplată la el. O femeie de 53 de ani, conductorul trenului lovit, a fost rănită grav și a decedat la spital.