În urmă cu câteva zile, Tudor Chirilă a afirmat că nu intenționează să meargă la vot la referendumul pentru familie. Artistul a făcut noi declarații despre referendumul din 6 si 7 octombrie într-o înregistrarea postată pe contul său de socializare.
„Am reușit să îmi adun și eu gândurile. Aș vrea să răspund la câteva lucruri pentru că am constatat așa cu uimire cum în slujba unui demers atât de creștin, cum se declară demersul Coaliției pentru Familie, au fost scoase la greu armele manipulării. Prima dată s-au folosit de un videoclip în care apăream eu, din 2014, și în care îndemnam lumea să iasă la vot. Și cumva acreditau ideea că ăsta este un îndemn care este ori din anul 2018, ori valabil în 2018 cu privire la referendum.
Apoi când au văzut că boicotez referendumul, pentru că am boicotat referendumul au întors foaia și au încercat să acrediteze ideea că sunt ipocrit. Acuma, eu nu neg că în viața mea aș putea să fiu ipocrit, dar nu în chestiunea asta…
Mi-ar plăcea, și cred că e creștinește să îmi doresc chestia asta, ca ceea ce spun să nu fie interpretat într-o direcție greșită…”, explică Tudor Chirilă în înregistrarea postată pe pagina sa de Facebook.
Pe 6 și 7 octombrie va avea loc referendumul pentru familie, care prevede schimbarea definiției constituționale a familiei. În prezent, familia înseamnă căsătoria între soți, iar modificarea ar prevede că familia înseamnă căsătoria între un bărbat și o femeie. Cei prezenți la votul de la referendumul pentru familie 2018, vor răspunde la întrebarea: „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament? Cei care merg la vot vor putea răspunde cu DA sau NU.
Află tot ce trebuie să știi despre REFERENDUM.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro