Luptătorii înarmați ai Hamas au luat cu asalt sudul Israelului pe 7 octombrie anul trecut, au ucis 1.200 de persoane în casele lor, în baze militare, pe drumuri și la un festival care se desfășura în aer liber și le-au agresat sexual pe unele dintre victimele lor, potrivit unei echipe de experți ai ONU.

Militanții Hamas au luat, de asemenea, 253 de ostatici, inclusiv copii și bătrâni, civili și soldați. Aproximativ jumătate dintre aceștia au fost eliberați la sfârșitul lunii noiembrie, ca parte a unui scurt acord de armistițiu între Israel și organizația islamistă.

Negocierile pentru o nouă încetare a focului, care ar include eliberarea altor zeci de ostatici din Gaza, au fost reluate duminică în Egipt.

Însă unele dintre familiile ostaticilor sunt precaute, având în vedere că rundele anterioare de negocieri nu au dus nicăieri, iar unii dintre ostatici au murit în captivitate.

„Familiile lor și toată lumea de aici s-a săturat. Iar oamenii trebuie să înțeleagă acest lucru și lumea trebuie să se ridice și să îi aducă înapoi”, a spus Michal Nachshon, o femeie în vârstă de 39 de ani, care a venit de la Tel Aviv la protestul din fața parlamentului israelian.

„Este mai presus de politică. Este mai presus de religie, este o problemă umanitară și asta vrem să strigăm aici astăzi”, a adăugat ea.

În timp ce unii dintre părinții ostaticilor, prezenți la mitingul de duminică, i-au cerut premierului Benjamin Netanyahu să facă mai mult pentru a-i aduce acasă pe oamenii răpiți, cei care au luat cuvântul au avut, în mare parte, mesaje apolitice, concentrându-se pe durerea lor și pe nevoia urgentă de a-i aduce acasă pe cei dragi.

Însă, în ultimele săptămâni, protestele împotriva guvernului lui Netanyahu s-au intensificat, unii critici acuzându-l pe liderul veteran că a tras de timp pentru încheierea unui acord – acuzație pe care acesta o neagă cu tărie.

Cabinetul lui Netanyahu s-a confruntat cu numeroase critici în legătură cu eșecul din 7 octombrie al serviciilor de securitate, când s-a înregistrat cel mai sângeros atac asupra evreilor de la Holocaust încoace.

Unele mitinguri recente în cadrul cărora s-a cerut organizarea de alegeri anticipate au fost organizate de grupurile de protestatari care au condus demonstrațiile masive ce au zguduit Israelul în 2023, pe fondul controversatei reforme din justiției. Sondajele de opinie succesive, realizate după 7 octombrie, arată că Netanyahu ar fi învins de centriști.

Foto: Profimedia Images

 
 

Urmărește-ne pe Google News