UPDATE ora 16.37: Protestul din Chișinău s-a încheiat. Potrivit imaginilor de pe rețelele sociale, la finalul manifestației, oragnizatorii au anunțat că vor mai avea loc astfel de proteste.
Știre inițială: Protestatarii, unii dintre ei purtând simbolul porumbelului alb pe piept, au scandat mesaje precum „Noi suntem Moldova!”, „Jos, Maia Sandu!” sau „Jos Guvernul războiului”. De asemenea, unii demonstranți au rupt imagini cu președinta Maia Sandu și le-au călcat în picioare.
Manifestația a început în jurul prâzului, iar, la un moment dat, protestatarii au blocat o parte din bulevardul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Chișinău, șoferii fiind sfătuiți să evite centrul Capitalei. De asemenea, mijloacele de transport public au fost redirecționate.
Poliția a transmis că s-a încercat „forțarea cordonului format din polițiști pentru a ajunge în PMAN (Piața Marii Adunări Naționale – n.r.)”.
În timpul protestului, o femeie și-a pierdut conștiența și a fost scoasă din mulțime de polițiști.
Primăria Chișinăului a transmis că „nu a blocat drumurile așa cum au fost replici la protestul de astăzi”, adăugând câ „își continuă activitatea și reamintește că intervine în achitarea compensațiilor pentru aproximativ 20 de mii de apartamente”, notează Ziarul de Gardă.
Susținătorii Partidului Șor, opriți să ajungă la protest
Ziua a fost marcată de incidente între autorități și susținătorii partidului Șor. Corespondentul Libertatea în Republica Moldova, Mircea Barbu, a relatat cum câteva sute de susținători ai Partidului Șor care urmau să ajungă la manifestație au fost opriți de forțele de ordine, la intrarea în Chișinău, iar mai mulți protestatari au fost reținuți.
Oamenii susțin că nu li s-a permis să intre în Capitală fără să primească vreo explicație.
Reprezentanții Poliției au precizat pe Telegram că multe dintre mașinile în care se aflau protestatarii au fost blocate pentru că „nu corespund normelor tehnice”, cele care sunt în regulă fiind lăsate să își continue drumul.
De asemenea, potrivit imaginilor surprinse de corespondentul Libertatea, ca urmare a restricțiilor impuse de autorități, susținătorii Partidului Șor au încercat să blocheze la rândul lor mașinile de poliție și ambulanță, ceea ce a provocat îmbrânceli cu forțele de ordine.
Un protest similar a avut loc la Chișinău și pe 19 februarie, când aproximativ 3.600 de oameni au ieșit în stradă tot în cadrul manifestației organizate de Mișcarea Pentru Popor. Și atunci, mulți manifestanți au fost aduși cu autocarele din țară, iar reprezentanții Partidului Șor au acuzat că mai multe autobuze și microbuze cu oameni care voiau să participe la protest nu au fost lăsate să ajungă în Capitală.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avertizat, pe 13 februarie, în privința riscului unor acțiuni puse la cale de diversioniști cu pregătire militară, camuflați în civil, care, „prin acțiuni violente, mascate sub proteste ale așa-numitei opoziții”, vor să „forțeze schimbarea puterii de la Chișinău”.
Foto: captură tv8.md