Joi seară, câteva mii de persoane sunt în Piața Victoriei. Protestul a început la circa o oră după ce instanța l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
Oamenii strigă „Marș afară, trădător de țară”, „Nu vrem să fim conduși de hoți”, „România, trezește-te”.
Protestul a fost unul paşnic şi s-a desfăşurat fără incidente, spre deosebire de miercuri seară, când între manifestanţi şi jandarmi au fost îmbrănceli.
Și la Timișoara peste 200 persoane s-au adunat, joi seara, in Piata Victoriei, la un nou protest la adresa Guvernului României. Manifestanții i-au urat “La Mulți Ani” liderului PSD, Liviu Dragnea, și i-au cerut demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților.
„Azi ne vedem din nou, uniți împotriva abuzurilor unei puteri care nu mai ține cont de cetățeni, de reguli democratice, de viitor, de dreptul de a protestă fără să fii încarcerat și bruscat de instituții subordonate care devin represive. De nimic, în afara disperării de a apăra propriile interese! Avertizăm că ordinul ilegal executat nu scăpa de răspundere legală pe nimeni (pentru Jandarmeria Română care are că atribuție principală protejarea tuturor cetățenilor, nu doar a celor care o transformă în marionetă). Când legea devine instrumentul lor de a acapara o țara, rezistentă devine datorie. Și nu doar că rezistăm, acum trebuie să plece”, scriu organizatorii pe rețeaua de socializare.
S-a strigat tare “demisia”, manifestanții cerându-le liderilor Guvernului să își dea demisia din funcții.
Peste 2.000 de persoane au participat în centrul oraşului Cluj-Napoca la un protest împotriva Guvernului, cerând demisia acestuia, precum şi pe cea a lui Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor.
Peste 1.000 de protestatari au mărşăluit timp de patru ore şi pe principalele bulevarde din municipiul Sibiu, scandând lozinci împotriva PSD şi lui Liviu Dragnea.
Şi în Braşov şi Iaşi, câteva sute de persoane au ieşit în stradă să protesteze.
Evenimentele de joi vin la o zi după ce peste 4.000 de bucureșteni au protestat, timp de aproximativ cinci ore, în Piața Victoriei față de modificarea Codului de Procedură Penală (CPP).
În timpul protestelor, au avut loc altercații între manifestanți și jandarmi, opt persoane fiind ridicate de forțele de ordine și duse la Poliție.
Manifestația a degenerat, la un moment dat, după ce mai mulți protestatari au vrut să se așeze pe carosabil și au existat îmbrânceli între protestatari și jandarmi.
Mai mult, jurnalistul german Paul Arne Wagner a fost ridicat jandarmi în timpul protestelor din fața Guvernului.
Acesta a fost amendat cu suma de 500 lei, iar ulterior a povestit cum forțele de ordine au creat „diversiune și haos” în mod „organizat” și că a fost acuzat de „lucruri contradictorii”, „diferite de la jandarm la jandarm, minciuni”. Iată mesajul transmis de jurnalistul german ridicat de jandarmi, la protestele din Piața Victoriei.
Chiar și filosoful Mihai Șora a fost bruscat de jandarmi, în timpul protestelor din Piața Victoriei: “Le este frică de noi”.
Au fost proteste și în țară față de adoptarea CPP. Românii din mai multe orașe au ieșit în stradă (FOTO & VIDEO)
Protestele din România au apărut în presa internațională, inclusiv reținerea jurnalistului german.
FOTO: Facebook.com/coruptia.ucide
Citește și: Reacţia oficială a MAE, după ce Carina Ţurcan a fost reţinută la Moscova pentru spionaj