”A crescut atât
numărul mediu de aplicări pe candidat, cât și numărul efectiv de candidați
disponibili. Astfel, în iulie au fost 142.000 de candidați care și-au căutat un
job la noi pe platformă. Dintre aceștia, aproape 33.000 au fost candidați noi,
care nu au avut până acum cont pe eJobs și care, cel mai probabil, în ultimii
ani nu au fost interesați de schimbarea jobului. Numărul de candidați noi este
cu 20% mai mare decât în luna iunie”, spune Bogdan
Badea, CEO eJobs România.
Vânzările
rămân domeniul care atrage cel mai mare număr de aplicări, urmat de relații
clienți / call center, administrativ / logistică, back office, financiar / contabilitate
și internet / e-commerce. Cele mai multe aplicări au venit din partea
candidaților din București, Clujul fiind al doilea cel mai activ județ. Lista
continuă cu Timiș, Brașov, Iași, Constanța și Prahova.
”La începutul
verii am observat o schimbare extrem de interesantă în comportamentul
candidaților, anume că vârsta primei angajări scade și că devin din ce în ce
mai activi cei foarte tineri, din segmentul de vârstă 18-24 de ani. Tendința nu
doar continuă, ci se și accentuează, iar în luna iulie, numărul de aplicări
venite din partea acestor tineri este dublu față de numărul de aplicări
corespunzătoare celor cu vârste cuprinse între 36-45 de ani și foarte apropiat
de categoria de candidați din segmentul 25-35 de ani, cei care au fost, dintotdeauna,
fără excepție, cei mai activi pe piața muncii.
Vorbim,
concret, de 410.000 de aplicări venite dinspre candidații 18-24 versus 514.000
de aplicări primite de la cei care au între 25 și 35 de ani. În plus, creșterea
pe această categorie este semnificativ mai mare și față de luna iunie, când
candidații între 18 și 24 de ani au avut 300.000 de aplicări înregistrate pe
eJobs.ro.
Aceste numere
spun foarte multe despre felul în care ultima jumătate de an a schimbat piața
muncii și despre cât de important a fost acest semnal de alarmă pentru cei
tineri, care, până nu demult, tratau cu mare lejeritate tema primei angajări”,
explică Bogdan Badea.
În luna iulie,
au fost postate 27.000 de joburi pentru România și străinătate. Cele mai multe
(aproape 7.000) au fost în vânzări. Transport / distribuție, administrativ /
logistică, producție, construcții / instalații și relații clienți / call center
au fost alte domenii care au avut, fiecare, între 3.000 și 4.000 de poziții
deschise, luna trecută.
În acest moment,
peste 17.000 de locuri de muncă pentru Romania și străinătate sunt disponibile
pe www.ejobs.ro.