Pe ordinea de zi a CGMB se află și Regulamentul local pentru autorizarea, construirea și amplasarea mijloacelor de publicitate.

În regulament apar, în total, 94 de zone de publicitate restrânsă situate în perimetrul zonelor construite protejate printre care: strada tradițională comercială Calea Moșilor, strada tradițională Calea Griviței, strada tradițională comercială Calea Călărașilor, bulevardul “modernist” Brătianu ( zona cuprinsă între Piața Unirii și Piața Universității), bulevardul “modernist” Magheru (zona cuprinsă între Piața Romană și Piața Universității), bulevardul Carol I, bulevardul Elisabeta- Kogălniceanu, bulevardul Ferdinand, bulevardul Regina Maria, Calea Dorobanți, bulevardul Lascăr Catargiu, bulevardul Dacia, bulevardul Aviatorilor, bulevardul Kiseleff, Calea Victoriei, strada C.A. Rosetti- Maria Rosetti- Popa Petre, strada Vasile Lascăr, strada Traian, strada Batiștei, strada Jean Louis Calderon- Polonă, strada Știrbei Vodă, zona Stavropoleos, zona Amzei, zona Vasile Conta, zona Sf. Ștefan, zona Icoanei, zona Silvestru.

Regulamentul stabilește câteva principii și condiții generale privind autorizarea și amplasarea mijloacelor de publicitate. Astfel, se interzice amplasarea mijloacelor de publicitate pe clădirile în stare de deteriorare și încadrate în clasa I de risc seismic, pe elementele de împrejmuire a cimitirelor, parcurilor și grădinilor publice. De asemenea, regulamentul mai prevede că se interzice amplasarea oricăror forme de mijloace de publicitate cu excepția firmelor și a mobilierului urban, atât pe domeniul public sau privat al municipiului București cât și pe proprietatea private a persoanelor fizice sau juridice pe următoarele artere/ zone:

Bulevardul Lascăr Catargiu, bulevardul Aviatorilor, Piața Charles de Gaulle, B-dul Mareșal Constantin Prezan, Piața Arcul de Triumf, șos. Pavel Kiseleff. Excepție în acest caz fac reclamele publicitare având ca scop promovarea acțiunilor municipale sau de interes național.

Roxana Wring, USR: “Publicitatea stradală necontrolată urățește Capitala”

Reprezentanții USR acuză municipalitatea că regulamentul este scris pe genunchi și “orientat nu spre nevoile orașului, ci spre nevoile Companiei Municipale Publicitate și Afișaj”. “Publicitatea stradală necontrolată este unul din factorii principali care urâțesc Capitala. (…) Regulamentul propus permite amplasarea unor mesh-uri pe suprafețele vitrate ale clădirilor, în condițiile în care legea interzice expres acest lucru. Înțeleg că mizele financiare sunt uriașe, dar legea trebuie respectată”, scrie pe pagina de socializare, Roxana Wring, consilier municipal și președinte USR București. “Nu rezultă că atribuirea contractelor privind amplasamentele și mijloacele de publicitate trebuie să respecte procedura achizițiilor publice. Există riscul ca, după delegarea serviciului către Compania Municipală, aceasta să atribuie contractele după bunul plac al celor care o conduc.  Nu este normal ca avizele – de exemplu pentru împărțirea de pliante – să fie date de Compania Municipală. În orice moment, această Companie va putea refuza nemotivat orice solicitare fără să poată fi trasă la răspundere”,  mai scrie Wring.

Joi, consilierii USR București vor propune amendamente pentru corectarea acestui Regulament. Principalele lor revendicări se referă la înăsprirea reglementărilor în special în zonele protejate și pentru asigurarea transparenței atribuirii de contracte pentru mijloacele de publicitate. “Cele mai importante amendamente sunt cele referitoare la interzicerea mesh-urilor și cele privind includerea unui număr mai mare de artere pe care publicitatea va fi interzisă”, mai precizează Roxana Wring. Sursă foto: arhiva Libertatea.

Consilierii vor discuta și proiectul prin care Primăria vrea să pună pază în parcările pe care le administrează, dar și acordarea de rechizite pentru elevii din familii nevoiașe.

Libertatea transmite LIVE, 24 de ore din 24, imagini din Centrul Vechi, din București

 
 

Urmărește-ne pe Google News