Scandalul de la Opera Națională Română din Iași a fost declanșat la mijlocul lunii ianuarie după ce Simona Alice Gogan, fost contabil-șef al Operei, a trimis un memoriu la Ministerul Culturii și Curtea de Conturi, în care a reclamat faptul că managerul Beatrice Rancea ar fi folosit în interes propriu, fără documente legale, aproape 2 milioane de lei din banii primiți în decembrie, la rectificarea bugetară, din partea Ministerului Culturii.

Legat de protestul care a avut loc astăzi, Beatrice Rancea a explicat, pentru Libertatea, că structura ”cor de copii” nu există în organigrama instituției, prin urmare nu există nici funcția de dirijor al acestui cor.

Raluca Zaharia a fost angajată în 2016, după cinci ani petrecuți în Operă ca sufleor, pe postul de dirijor cor, deși corul mare al Operei avea deja un dirijor, ea urmând a se ocupa cu activitatea desfășurată de ”Juniorii Operei”.

Ce spune managerul Beatrice Rancea?

”Ei i s-a oprit contractul de dirijor cor care este ilegal, fiindcă ea nu poate să fie pontată pe corul mare pentru că nu desfășoară activitate acolo, nu a ținut nici o repetiție cu corul mare și refuză să semneze un contract legal de colaborare pentru corul juniorilor. Nu există activitate a corului de copii decât ocazională. Nu poți angaja un om pentru cinci-șase spectacole pe an; ei repetă ocazional, când e nevoie într-un spectacol e convocat corul cu o săptămână înainte și apoi pleacă acasă până când sunt convocați pentru un alt spectacol”, a declarat Beatrice Rancea.

Beatrice Rancea

Managerul Operei susține că i-a oferit Ralucăi Zaharia oportunitatea de a reveni pe postul de sufleor, însă aceasta a refuzat.

Raluca Zaharia a postat pe contul personal de Facebook un mesaj în care a declarat că se simte nedreptățită și că aceasta este ”răsplata” primită pentru anii petrecuți în Operă.

”Răsplata este desființarea postului de dirijor de cor pe care l-am ocupat prin concurs, cu punctaj maxim, cu o comisie formată din personalități ale lumii artistice (maeștrii Petre Sbârcea, Ilarion Ionescu-Galați, Dorel Munteanu), cărora le-am făcut o impresie foarte bună. De ce? Nu știu, dar știu că regret enorm că sunt nevoită să renunț la îmbrățișările și zâmbetele copiilor. Este cea mai cruntă «pedeapsă» nemeritată pe care o simt. Profesional știu că pot construi oriunde, oricând, cu mâinile goale pentru că am sufletul plin. Însă ochii plini de lumină ai acestor copii și bucuria lor de la repetiții îmi vor lipsi pentru totdeauna”, a precizat Raluca Zaharia.

Contactată telefonic, aceasta a contrazis declarațiile
managerului spunând că activitatea corului era lunară, nu erau doar 5-6
spectacole pe an, și că a refuzat să treacă înapoi pe postul de sufleor fiindcă
i s-a părut o nedreptate ceea ce s-a întâmplat.

Angajații reclamă o stare de tensiune continuă

În ultima perioadă, mai mulți angajați ai operei au acuzat o stare de tensiune în instituția de cultură din Iași. Unul dintre cei care au criticat activitatea lui Beatrice Rancea este Vlad Mărculescu, prim-solist la baletul instituției, artist care, înainte de a veni la Iași, a interpretat la English National Ballet, a doua companie de balet din Marea Britanie după cea de la Convent Garden, la Opera Națională din Budapesta, dar și în instituții culturale din SUA și Rusia.

”Sunt de 6 ani în Opera Națională Română din Iași pe postul de Prim-Solist. Nu am să intru în discuții referitoare la contabilitate că nu mă pricep. Dar de câțiva ani sunt deprimat, frustrat. La mine s-a țipat, s-a urlat și am fost subjugat până la măduva oaselor. Orice părere am avut a fost egală cu nerespectarea conducerii. Noi nu avem voie să avem păreri sau comentarii. Iar apoi promovările multora dintre colegi nu au nicio bază!”, a scris balerinul pe pagina sa de Facebook.

Acesta a completat și faptul că își dorește să vină la locul de muncă cu inima deschisă și nu cu ”frică și cu dispreț”, acuzând faptul că în acest moment în Opera Națională Română din Iași ”este o energie negativă la tot pasul”.

”Cum putem noi face artă în așa fel? Cum putem dansa când nu avem voie decât să aplecăm capul?”

Vlad Mărculescu

Reacțiile nu au venit doar din plan artistic. Simona Alice
Gogan, fost contabil-șef al Operei, a reclamat că postul ei a fost scos din
organigramă în urma modificărilor din decembrie 2019, astfel încât ea să poată
fi concediată.

În aceeași situație se află și Alina Florina Gheorghiu, angajată ca referent la compartimentul de achiziții publice din 2009. Aceasta a trimis o scrisoare Ministerului Culturii în care acuză că situația achizițiilor publice în Opera din Iași a fost un haos de mulți ani, dar că relațiile între angajații responsabili de achiziții, în speță ea și Simona Alice Gogan, și manager, „au condus în luna decembrie 2019 la tensiuni de nesurmontat între noi și doamna Beatrice Rancea «dacă nu cheltuim toți banii»”.

”Achizițiile publice au avut loc de cele mai multe ori fără ca eu să fiu anunțată și au urmat o procedură cu totul diferită de cea legală, stabilită în procedura de achiziție directă. Vă aduc la cunoștință un exemplu concret: achizițiile publice pentru premiera care urmează să aibă loc la operă în primăvara anului 2020 cu titlul «Bal Mascat» s-au desfășurat fără schițe de decor, fără devize, fără referat de necesitate aferente producției, fără ca aceste referate să fie semnate de cei îndreptățiți legal. Majoritatea referatelor de necesitate necesare achizițiilor de produse și materiale pentru premiera «Bal Mascat» s-au întocmit în luna ianuarie 2020, antedate cu decembrie 2019”, spune în scrisoarea sa Alina Florina Gheorghiu.

Președintele sindicatului din operă, Marius Aftaragaci,
susține că reprezentanții compartimentelor economice au făcut, în ultimii doi
ani, solicitări către miniștrii care ocupat fotoliul de la Cultură, fără ca
aceștia să trimită corpul de control la Opera din Iași.

 
 

Urmărește-ne pe Google News