„Astăzi se întorc acasă 19 persoane, dintre care zece militari (inclusiv doi ofițeri) și nouă civili”, a anunțat vicepremierul ucrainean într-un mesaj pe contul său de Telegram.
Vereșciuk adaugă că printre persoanele predate Ucrainei se numără și răniți.
„De data aceasta, printre cei eliberați se află și răniți, iar acest lucru este foarte important. După ce vor ajunge, ei vor putea să primească tratament complet și să urmeze un proces de reabilitare”, a mai precizat oficialul de la Kiev.
Un prim schimb de prizonieri, în care au fost eliberați 10 ucraineni și 10 ruși, a avut loc pe 24 martie. Al doilea schimb a fost organizat la 1 aprilie, când fiecare parte a eliberat câte 86 de persoane.
Iar pe 9 aprilie a avut loc un nou schimb, în cadrul căruia 26 de oameni au fost repatriați în Ucraina, dintre care 12 dintre militari și 14 civili.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
Foto: Hepta