Valul de căldură va atinge apogeul miercuri, când sunt prognozate temperaturi de până la 44 de grade Celsius în regiunea din jurul capitalei Madrid şi la Jaén, în Andaluzia, conform AEMET.

În numeroase zone sunt aşteptate „nopţi tropicale”, cu temperaturi de peste 20 de grade Celsius şi local de peste 25 de grade Celsius.

Insulele Baleare, inclusiv populara insula turistică Mallorca, precum şi întreaga zonă de coastă spaniolă mediteraneeană vor fi ferite de caniculă de dată aceasta.

Factorii care cauzează acest nou val de căldură sunt o atmosferă stabilă – care conduce la absenţa norilor – şi pătrunderea unei mase de aer cald şi uscat din Africa de Nord, a declarat pentru Reuters Ruben del Campo de la agenţia AEMET.

„Acest val de căldură va fi în general mai intens, mai extins şi ceva mai persistent comparativ cu cele două pe care le-am avut în iulie”, a mai spus del Campo.

Combinația dintre temperaturile ridicate şi nivelul foarte redus de umiditate a condus la evaporarea mai rapidă a apei din rezervoare, dar şi la o creştere a consumului, fiind astfel înrăutăţite efectele secetei de lungă durată care afectează Spania, a spus meteorologul.

Rezervoarele din Spania erau la 42,2% din capacitatea lor la 31 iulie, conform datelor Ministerului Mediului.

Caniculă şi incendii în Portugalia

Serviciul omolog portughez al AEMET, IPMA, a emis luni un cod roşu de caniculă care vizează şase regiuni din ţară – inclusiv capitala, Lisabona.

Potrivit IPMA, temperaturile ar putea depăşi 44 de grade Celsius în Evora, district situat în câmpiile extinse ale regiunii Alentejo, şi 41 de grade Celsius în oraşele costiere Lisabona şi Setubal.

Ca şi în Spania, autorităţile din Portugalia au avertizat asupra unui risc crescut de declanşare a incendiilor forestiere în zilele următoare. În Portugalia au fost înregistrate mai multe incendii. Cel mai devastator a distrus aproximativ 7.000 de hectare, echivalentul suprafeţei a puţin peste 10.000 de terenuri de fotbal, în districtele Castelo Branco şi Proenca-a-Nova, în centrul ţării, în weekend.

Incendiul a fost adus sub control luni, însă aproximativ o mie de membri din cadrul serviciilor pentru intervenţii de urgenţă luptă cu noi incendii în Odemira, în sud-vest, în Ourém, în centru, şi în Mangualde, în nordul Portugaliei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News