Prima ar fi cea în care președintele „admite că a pierdut și că e responsabil pentru criza pe care o observă în sfîrșit”.

În acest caz, Ioahnnis are două variante: ”Unu (1.1) vrea să mai salveze PNL pe care l-a făcut praf și actuala coaliție îi cere lui Ilie Bolojan să construiască o coaliție, dîndu-i mînă liberă. Și, doi (1.2) face un larg guvern de uniune națională, că fără să includem PSD nu o să avem majoritate pentru restricții reale, sau efort la vaccinare în două treimi din România unde au ei primari”.

Referindu-se la al doilea scenariu al primei variante, Pippidi crede că un guvern de uniune națională ar trebui să fie condus de „un doctor, care să nu fie certat nici cu PSD, nici cu PNL, nici cu UDMR sau USR și care să aibă ca sarcină principală politica sanitară. Exclus generali, please”.

A doua alternativă este aceea în care șeful statului îl propune tot pe Florin Cîțu pentru funcția de prim-ministru „și joacă la blat cu anticipatele”.

În acest caz, crede politologul, președintele „va fi suspendat, în aplauzele noastre ale tuturor și Anca Dragu sau cine i-ar lua interimar locul pune un doctor care se ocupă de politica sanitară. Exclus generali, please”.

Alertă la Banca Națională după alegeri. Investitorii încep să părăsească România, trendul s-ar putea accentua după parlamentarele de duminică
Recomandări
Alertă la Banca Națională după alegeri. Investitorii încep să părăsească România, trendul s-ar putea accentua după parlamentarele de duminică

Președintele Klaus Iohannis a început, azi, de la ora 12.00, consultările cu partidele parlamentare pentru desemnarea viitorului prim-ministru. Până acum șeful statului a discutat cu reprezentanții PNL, PSD și USR. Urmează AUR, UDMR și minoritățile naționale.

Florin Cîțu a declarat după consultări că delegația PNL nu a făcut o propunere de premier pentru că în acest moment nu are o majoritate în Parlament.

Social-democrații au anunțat, prin vocea președintelui Marcel Ciolacu, că după discuțiile cu Klaus Iohannis se va contura o majoritate parlamentară pentru alegeri anticipate, deoarece în prezent nu consideră că se va creiona o majoritate pentru un guvern stabil.

În timp ce USR a mers în fața președintelui cu o propunere de premier, în persoana liderului de partid, Dacian Cioloș.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
Observatornews.ro
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI