Poliția a sosit la fața locului. Deși inițial s-a bănuit că ar putea fi un balon meteorologic, s-a observat rapid că pe obiect era atașată o capsulă cu inscripții în limba rusă.

Pe de altă parte, Comandamentul Operațional al Forțelor Armate de la Varșovia a transmis că „foarte probabil a fost un balon meteorologic”, însă incidentul este investigat.

Zona în care obiectul a căzut a fost securizată de poliție. „Sperăm ca va fi clar în curând cu ce avem de-a face”, a declarat Jacek Wilczewski, ofițer de presă al sediului Poliției Municipale din Olsztyn.

Potrivit informațiilor preliminare, nu se poate exclude faptul că ar fi un balon-spion..

Nu este primul caz când obiecte de dincolo de granița de est intră pe teritoriul polonez.

  • În iunie, un balon rusesc a intrat în spațiul aerian polonez și s-a deplasat spre est de-a lungul Voievodatului Varmia-Masurian.
  • În iunie 2023, un fermier a descoperit un balon cu inscripții rusești în apropierea orașului Pieniężno.
  • Pe 3 iunie 2023, un fermier din Masuria a alertat serviciile de salvare, după ce că a găsit rămășițele unui balon într-un câmp de porumb. Balonul a fost luat de armată pentru examinare.

Doi oameni au murit, pe 15 noiembrie 2022, în explozia din satul polonez Przewodow, de la granița cu Ucraina, după ce o fermă locală a fost lovită de o rachetă. „A fost trasă de un sistem ucrainean de apărare”, a fost concluzia anchetei Procuraturii de la Varșovia.

Urmărește-ne pe Google News