Practic, Poliția din Austria a respins afirmația României conform căreia ar fi fără vină în criza migrației europene. Austria, care nu are ieșire la mare, susține că 75.000 de migranți neînregistrați au sosit la granițele sale în acest an.

Un raport al UE în 20 de puncte privind migrația balcanică, publicat săptămâna trecută, nu a făcut nicio mențiune la România. Dar autoritățile austriece susțin că 15.000 de oameni au parcurs o rută prin Serbia, România și Ungaria, iar alți 5.000 – prin Bulgaria, România și Ungaria.

România și Bulgaria au denaturat cifrele oferite de UE săptămâna trecută, susțin austriecii, care au oferit propriile lor cifre.

„Am interceptat peste 75.000 de persoane în Austria care nu sunt înregistrate nicăieri în UE”, a declarat generalul de brigadă Tatzgern. „Am putut demonstra traseele. Dacă nimeni nu știe că acești oameni au fost traficați pe teritoriul lor, nu pot fi incluși în statistici”.

Totuși, raportul Frontex din octombrie nu menționează România ca țară de tranzit. Așa cum se întâmplă cu Ungaria, dar Tatzgern este reticent în a critica modul în care Ungaria tratează migranții ilegali: „Întotdeauna pot exista îmbunătățiri, dar suntem în curs de a sprijini Ungaria”.

Austria spune că migranții neînregistrați reprezintă un risc de securitate și că Schengen nu ar trebui extins până când problemele nu sunt rezolvate.

În majoritatea cazurilor, oricine a solicitat azil în Austria în 2022 a traversat și teritoriul Ungariei. Faptul că țara vecină cu Austria este responsabilă pentru afluxul crescut de imigranți și nu România sau Bulgaria, a reaprins criticile asupra cancelarului Karl Nehammer, care și-a susținut și duminică vetoul privind aderarea României și Bulgariei în Schengen.

În ceea ce privește Ungaria, Nehammer vrea să se bazeze pe cooperare. O unitate de poliție numită „Operațiunea Fox” urmează să sprijine Ungaria în „prevenirea migrației ilegale”.

Unitatea de 30 de oameni urmează să fie prezentată marți. Spre deosebire de alte operațiuni din străinătate, „Operațiunea Fox” urmează să primească puteri depline ale poliției locale. Potrivit raportului, ofițerii vor putea să poarte în Ungaria armele lor din dotare și echipamentul special corespunzător „pentru localizarea traficanților de persoane”. Un ofițer de legătură maghiar urmează să însoțească ofițerii de poliție austrieci.

Obiectivul principal al misiunii operaționale ar trebui să fie acela de prevenire a migrației ilegale, căutarea traficanților de persoane, sau acordarea de sprijin în controalele la frontieră.

Der Standard scrie însă că asta ridică și câteva întrebări. Se știe de ani că Ungaria se bazează în mare măsură pe respingerea ilegală, adică respingerea migranților, cu încălcarea dreptului internațional, la granița cu Serbia. Cum se va comporta „Operațiunea Fox” aici ar trebui, așadar, monitorizat îndeaproape. Mai ales că cei 30 de ofițeri din unitatea Fox au primit pregătire specială de la unitatea de combatere a terorismului, Cobra, se arată în informarea oferită presei de Ministerul de Interne de la Viena.

 
 

Urmărește-ne pe Google News