După luni de mici retrageri în faţa trupelor invadatoare ruse pe frontul de est, Ucraina a lansat marţea trecută o operaţiune de o amploare fără precedent în regiunea Kursk, pătrunzând, potrivit analiştilor, între 15 și 35 de kilometri şi preluând controlul asupra mai multor localităţi.
„Scopul este de a întinde poziţiile inamicului, de a-i provoca pierderi maxime, de a destabiliza situaţia în Rusia – pentru că este incapabilă să îşi protejeze propriile frontiere – şi de a transfera războiul pe teritoriul rus”, a declarat sâmbătă seara un oficial ucrainean din domeniul securităţii, citat de AFP sub rezerva anonimatului.
Șeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, a susținut miercuri că Ucraina a desfăşurat aproximativ 1.000 de soldaţi în cadrul incursiunii. Întrebat despre această declaraţie, oficialul ucrainean a replicat că au fost implicate „mult mai multe” trupe ale Kievului, chiar „mii”.
„Mutarea războiului”
După cinci zile de tăcere pe tema incursiunii, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut-o pentru prima dată în discursul său către compatrioţi de sâmbătă seara, precizând că forțele armate ale Kievului încearcă să mute războiul „pe teritoriul agresorului”.
Ca răspuns la acest atac, armata rusă a trimis întăriri, în timp ce autoritățile au introdus un regim „antiterorist” în Kursk, dar și în alte două regiuni de la frontiera cu Ucraina, și anume Belgorod și Briansk.
Autoritățile ruse au anunţat evacuarea a peste 76.000 de persoane până sâmbătă din zona afectată de incursiune. La rândul lor, autoritățile ucrainene au solicitat evacuarea a cel puţin 20 000 de civili din regiunea Sumî, vecină cu Kursk.
Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie 2022 şi, de atunci, se află într-o agresiune militară necruţătoare, ocupând o mare parte din estul şi sudul ţării vecine şi supunând zilnic oraşele ucrainene unor atacuri nemiloase cu artilerie, rachete şi drone.
Presiunea rusă se menține în estul Ucrainei
Potrivit oficialului intervievat de AFP, incursiunea a fost iniţial destinată să devieze forţele ruse din regiunile ucrainene Harkov (nord-est) şi Donbas (format din Lugansk și Donețk – est) pentru a reduce presiunea asupra trupelor ucrainene din acele sectoare ale frontului, care sunt depăşite numeric şi nu au suficiente arme. Dar, deocamdată, incursiunea nu pare să fi avut prea mult efect pe frontul de est, a recunoscut acest oficial.
„În principiu, situaţia nu s-a schimbat. Presiunea lor în est continuă, ei nu îşi retrag trupele din această zonă”, chiar dacă „intensitatea” atacurilor ruseşti a „scăzut puţin”, a detaliat el.
„În orice caz, este plăcut. Este o operaţiune foarte bună” care „i-a prins pe ruşi cu garda jos” şi „ne-a ridicat cu adevărat moralul“ la doi ani și jumătate de invaziei, a mărturisit oficialul ucrainean. „Această operaţiune a arătat că putem ataca şi avansa”, a subliniat el.
Mai devreme sau mai târziu, în opinia sa, Rusia va „opri” trupele ucrainene în regiunea Kursk, dar, dacă „după un anumit timp nu va reuşi să recucerească aceste teritorii, ele ar putea fi utilizate în scopuri politice”, de exemplu, în timpul negocierilor de pace, a adăugat acest oficial.
Susținătorii occidentali ai Ucraineni ar fi fost avertizați
Interlocutorul AFP afirmă că comandamentul militar rus pregăteşte un atac masiv cu rachete împotriva „centrelor decizionale” din Ucraina ca răspuns la această ofensivă.
Oficialul susţine totodată că partenerii occidentali ai Ucrainei au fost avertizaţi cu privire la această incursiune. „Având în vedere că armele occidentale sunt utilizate în mod activ” în Kursk, „partenerii noştri occidentali au fost indirect implicaţi în planificarea acesteia”, a spus el.
Casa Albă a anunțat miercuri că a contactat conducerea de la Kiev pentru a afla mai multe despre „obiectivele” incursiunii.
De asemenea, oficialul ucrainean a dat asigurări că trupele țării sale respectă dreptul internaţional umanitar în timpul incursiunii şi că nu au nicio intenţie de anexare a zonelor pe care le ocupă în prezent.
„Nu există nicio idee de anexare, acţionăm în strictă conformitate cu dreptul internaţional. Nu executăm prizonieri, nu violăm femei, nu jefuim. Bucea, Irpin (locuri ale unor masacre comise de ruși în primele zile ale invaziei – n.r.) – nimic din toate acestea nu s-a întâmplat sau nu se va întâmpla”, a declarat el.
Întrebat dacă o eventuală capturare a centralei nucleare din Kursk, aflată în apropiere de frontieră, este unul dintre obiectivele operaţiunii, el a răspuns: „Vom vedea. Nu vom provoca absolut nicio problemă de securitate nucleară”.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a îndemnat ambele părţi să „dea dovadă de cea mai mare reţinere pentru a evita un accident nuclear care ar putea avea consecinţe radiologice grave”.